Din cuprinsul articolului
Arheologii au scos recent la iveală urmele unei civilizaţii surprinzător de avansate care a prosperat pe insulele Filipine… în urmă cu aproape 35.000 de ani.
Departe de imaginea insulițelor izolate și rudimentare, arhipelagul dezvăluie o rețea umană îndrăzneață, care navighează pe mări, face schimb de cunoștințe și obiecte și stăpânește deja secretele oceanului. O pagină puțin cunoscută din istoria maritimă a umanității tocmai a fost deschisă.
O traversare îndrăzneață spre insula Mindoro
Insula Mindoro, din inima Filipinelor, nu a fost niciodată legată de continent prin nicio fâșie de uscat. Cu toate acestea, oamenii au trăit acolo chiar și în perioadele în care clima era glaciară, iar oceanele erau mult mai joase. Aceasta însemna că trebuiau să înfrunte valurile și curenții pentru a ajunge acolo, probabil cu bărci rudimentare, dar eficiente.
Săpături recente efectuate în mai multe situri din jurul orașului Mindoro confirmă o prezență umană care datează din Pleistocen, cu mult înainte de ceea ce se credea posibil. Populaţia insulară se pare că știaa încotro se îndreaptă, stabilindu-se voluntar pe aceste meleaguri, dovadă a unor cunoștințe maritime avansate, potrivit portalului accueil-temporaire.com.
Vestigiile găsite vorbesc de la sine: unelte din piatră sculptată, scoici transformate în obiecte utile și oase de animale marine și terestre. Această populație știa să vâneze, să culeagă… dar și să pescuiască în larg. Printre rămășițele alimentare se numără rechini și alți pești de adâncime.
Cârligele din os indică utilizarea unor tehnici sofisticate pentru prinderea acestor prăzi în largul mării. Acest lucru demonstrează nu doar o cunoaștere perfectă a mediului marin, ci și o capacitate de a călători între insule îndepărtate, probabil pentru a face comerț, pentru a se hrăni sau pur şi simplu pentru a migra în alte zone.
O cultură împărtășită între insule îndepărtate
Ceea ce face ca aceste descoperiri să fie și mai fascinante este dovada unei legături între mai multe insule. Uneltele găsite pe Mindoro au fost identificate ca provenind din Palawan, o altă insulă aflată la sute de kilometri distanță. Acest lucru sugerează existenţa comerțului sau călătorii regulate și, prin urmare, o organizare socială mult mai avansată decât se credea anterior.
Pe insula Ilin din apropiere, arheologii au descoperit și o înmormântare ritualică veche de 5.000 de ani, în care corpul era așezat între lespezi de calcar, într-o postură gânditoare. Acest tip de înmormântare se găsește și în alte părți ale Asiei de Sud-Est, în special în Vietnam și Indonezia. Aceasta demonstrează o anumită unitate culturală între populațiile maritime îndepărtate.
Până acum, istoria a considerat oceanele ca bariere naturale, care separă grupurile umane. Însă aceste descoperiri sugerează exact contrariul: apa era mijlocul lor de comunicare, conectând oamenii, ideile și credințele. Primii filipinezi nu au fost supraviețuitori izolați, ci adevărați navigatori, adaptabili, mobili și ingenioși.
Ne putem doar imagina curajul necesar pentru a porni la drum, fără GPS sau busolă, ghidați pur și simplu de stele, vânt și experiența transmisă din generație în generație. Acești oameni și-au stăpânit mediul înconjurător într-un mod strălucit.
Redescoperirea acestei istorii înseamnă și recunoașterea ingeniozității umane acolo unde era mai puțin așteptată. Arhipelagul filipinez, adesea perceput ca fiind periferic, se impune acum ca un focar de inovație timpurie, în special în domeniul navigației.
