Sari la conținut

Arsenie Boca, sfaturi de aur: „Toate bolile sunt cu putinţă, dacă sângele este otrăvit și toate se tămăduiesc prin post”

Părintele Arsenie Boca
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Arsenie Boca,

Arsenie Boca, sfaturi de aur. Orice schimbare de regim alimentar înseamnă pentru organism un stres. Nutriţionistul ştie cum să ajusteze programul în funcţie de răspunsul dat de organism şi de obiectivele propuse.

Remediile după ureche ne pot face mai mult rău decât bine. Regula de aur pentru un stil de viaţă sănătos subliniază importanța nu doar a cantității de mâncare, ci şi a ceea ce mâncăm.

Iar o dietă, un regim alimentar nu se ține doar pentru pierderea în greutate, ci și în momentele de boală sau de revitalizarea organismului. În cazul anumitor afecţiuni, de exemplu, se poate ţine regim chiar şi toată viaţa.

Având serioase cunoştinţe medicale, părintele Arsenie Boca a abordat cu predilecţie două teme în lucrările sale, și anume rugăciunea şi postul.

Cel supranumit Sfântul Ardealul consideră postul, la nivel de bază, un fel de regim alimentar, iar boala este una a „ochiului care vede”, a „minţii” necurate, o boală a patimilor.

poveste spusa de Arsenie Boca
Sursa foto: doctorulzilei.ro

Arsenie Boca, sfaturi de aur: Războiul stomacului e primul război pierdut de om

Cunoscut fiind faptul că Arsenie Boca a mâncat toată viaţa a mâncat foarte puţin şi atunci numai legume, părintele poate exemplifica prin exemplul personal de ce „oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul  numai cu „rugăciune şi post”.

„Războiul stomacului e primul război pe care l-a pierdut omul (în rai) şi prima biruinţă a diavolului”, spune Părintele Arsenie Boca în cartea sa „Familia creştină”.

Arsenie Boca, ducând el însuşi o viaţă extrem de severă, spune ce crede despre consumul de carne şi grăsimi:

„Cine nu se leapădă de carne şi de grăsime repede va fi încolţit de mânie şi de desfrânare, celelalte două laturi ale lăcomiei stomacului. Şi să vedeţi cum: mâncarea de carne, şi mai ales mâncată cu împingerea necurată a poftei, ca sa se facă sânge are nevoie de fiere, care este o otravă – veninul nostru”.

Mânia vine din fierea care atacă nervii

„Fierea aceasta topeşte carnea şi grăsimea, întocmai cum topeşte soda slănina, când fac femeile săpun. Fierea e o otravă tare. Dacă sporeşte mâncarea de carne, sporeşte şi otrava, cu care trebuie topită carnea. Şi atâta sporeşte otrava, încât nu mai încape în beşica ficatului, şi atunci simţi dureri la capătul pieptului, căci stă beşica să crape de plină.

Fierea câtă nu încape, umblă prin sânge de sus în jos fără rost şi, otravă cum e, atacă nervii, îi slăbeşte, şi de aici vine nerăbdarea, de aici vine nervozitatea, de aici mânia. Din fierea care atacă nervii.

Aici e cheia, de ce se supară unii aşa de uşor, din nimicuri, din fleacuri; să moară de supărare că le e plin sângele de fiere şi ei la rândul lor îi chinuie pe alţii”.

Toate bolile sunt cu putinţă, dacă sângele este otrăvit

„Toate se tămăduiesc de la sine, înlăturând pricina care le-a adus, curăţind sângele prin post. Căci toate bolile sunt cu putinţă, dacă sângele este otrăvit. Vrei să te însănătoşeşti? Fă calea întoarsă.

Deci, luaţi aminte la ce mâncaţi. Căci uite aşa pedepseşte Dumnezeu nesocotirea postului, cu boala, şi încă multe fără leac, cum de pildă e cancerul, care se face din mâncarea foarte deasă a creierului de dobitoace, de aceea este mai mult boala orăşenilor şi a măcelarilor de la sate. Paralizia sau slăbiciunea unei jumătăţi de trup, tot din nesocotirea postuluise trage”.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel