Sari la conținut

Un simplu test de sânge poate indica stadiul unei tulburări psihice majore. Descoperire revoluţionară a unui medic român

Test de sange
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Test de sange

Din cuprinsul articolului

Diagnosticarea cât mai devreme posibil a acestei boli mintale grave ajută la reducerea efectelor pe care le are asupra corpului și a minții. Din nefericire, semnele afecțiunii pot fi dificil de observat în stadiile incipiente.

De aceea, cercetătorii de la Facultatea de medicină a Universității Indiana au dezvoltat un test care oferă o modalitate relativ simplă și fiabilă de a verifica stadiul schizofreniei și riscurile afecțiunii pe viitor.

„Psihoza se manifestă, de obicei, la vârsta adultă tânără – o perioadă privilegiată a vieții”, spune neurologul Alexander Niculescu, un medic de origine română care predă psihiatria la universitatea americană. „Stresul și drogurile, inclusiv marijuana, sunt factori precipitanți pe un fond de vulnerabilitate genetică”, spune medicul.

pierderea memoriei
Sursă foto: Neuro science news

Potrivit acestuia, dacă este lăsată necontrolată, psihoza duce la acumularea de daune biologice, sociale și psihologice. Schizofrenia interferează, în esență, cu capacitatea creierului de a procesa realitatea în mod consecvent și poate veni și cu probleme de control motor.

Deși cercetătorii încă nu înțeleg pe deplin cum debutează boala, există tratamente disponibile pentru a ajuta la gestionarea acesteia. Experţii au analizat date de la pacienții psihiatrici de pe parcursul unui deceniu, reușind să stabilească o corespondență între simptome – precum halucinațiile și stările delirante – şi biomarkerii chimici din sânge.

Cum funcţionează testul de sânge

Cercetarea, publicată în jurnalul medical Molecular Psychiatry şi citată de 360medical.ro, relevă că testul de sânge funcționează prin căutarea unor modificări fizice în organism, cunoscute sub numele de biomarkeri, care indică psihoza.

Având suficiente date cu care să lucreze, aceștia au reușit să estimeze cu precizie stările de schizofrenie și riscul viitor, oferind un instrument valoros și obiectiv, care nu se bazează pe evaluări îndelungate sau pe analize psihologice.

Mai mult, unii dintre biomarkerii evidențiați de cercetători sunt deja vizați de medicamente prescrise pentru alte afecțiuni, ceea ce ar putea accelera dezvoltarea lor în legătură cu schizofrenia.

„Din fericire, din punct de vedere biologic, unele dintre medicamentele existente funcționează destul de bine dacă sunt inițiate din timp la pacienții potriviți”, spune dr. Niculescu. Medicul notează că sprijinul social este primordial pentru pacienți, împreună cu terapia medicamentoasă şi psihologică.

Echipa de cercetare speră că testele vor putea fi lansate oficial în cursul acestui an. „Mai sunt încă multe de înțeles și de aplicat despre cogniție și anomaliile acesteia, dar există motive de optimism în această eră a psihiatriei de precizie emergente”, a explicat medicul român.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel