Sari la conținut

Arsenie Boca: Toate relele de la stomac încep!

Părintele Arsenie Boca
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Arsenie Boca,

Ce spunea Arsenie Boca despre POST. Toți credincioșii trebuie să știe. Parintele Ardealului a vorbit despre post, pe care il definea „o lupta aspra cu trupul”.

Care este rostul Postului

„Postul este o luptă aspră cu însuşi trupul tău. Dacă birui, bine îţi va fi, iar dacă nu, să ştii că toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile.

De aceea, postul are următorul rost: să curăţească trupul până acolo încât să nu mai fie nici o piedică pentru suflet. Şi nu luptător nătâng, împotriva Duhului Sfânt. Căci fără post trupul se face unealtă duhului rău.

La sfârşitul veacului (şi pare că-i aproape) antihrist tot cu stomacul va vădi pe oameni.”, spunea Arsenie Boca despre Postul Craciunului.

Ce spunea Arsenie Boca despre Post

In plus, Parintele Ardealului considera ca „prin post, închisoarea de pe noi se face mai străvezie şi întru material curat va veni Duhul lui Dumnezeu şi va avea pe ce să şadă şi El va săvârşi lucrarea. Iar lucrul pornirii e mântuirea omului.

Înţelegeţi dar, de ce cei trei – lumea, trupul şi diavolul – sunt vrăjmaşii mântuirii şi vrăjmaşii postului. Nu postul ne mântuieşte, ci darul lui Dumnezeu. Nu osteneala ne mântuieşte, ci mila Tatălui. Dar osteneală fă, că altfel nu vine Mila.”

Părintele a lăsat credincioșilor drept moștenire mai multe rugăciuni puternice. Rugăciunea de marți, de exemplu, vă ajută să aveți o zi binecuvântată.

Astăzi vă prezentîm rugăciunea pe care Arsenie Boca o rostea în fiecare zi de marți. Se spune că este făcătoare de minuni, potrivit Bzi.

„Doamne, Dumnezeul meu, osândit stau înaintea feţei Tale celei sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare.

Pentru aceasta mă rog Ţie: O, izvor dulce şi noianul indurării, deschide stavilele cerului şi ploua asupra mea bunătăţile indurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţa tare şi adevărată.

Rugăciunea de marți a lui Arsenie Boca

Şi ca să-mi dai acest dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al pocăinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul Părintelui ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt că un porumbel pogorându-se peste El.

Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea Judecătorului veşnic, şi fă-L să se îndure de mine, căci ai multă îndrăzneală la iubirea Lui.

Slavă Ție…

Întinde mâna aceea cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu.

O, Proorocule, luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc până la sfârşitul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să mă duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu.

Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor adormiţi, să-i odihnească în necazurile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale.

Amin.”, este rugăciunea de marți a lui Arsenie Boca.

 

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel