Sari la conținut

Asistență medicală telefonică gratuită pentru persoanele afectate de Covid-19 suspecte, izolate sau în carantină. Cum poate fi accesat serviciul

Serviciu gratuit de telemedicină. 9SOS primul sistem privat integrat de telemedicină ce oferă asistență persoanelor afectate de COVID-19, suspecte, izolate sau aflate în carantină.

Din 7 aprilie s-a lansat 9SOS, primul sistem privat integrat de telemedicină ce oferă servicii de asistență și suport persoanelor afectate de COVID-19 și numărul de asistență 021.9789. Este o soluție complexă și completă care are funcțiuni de înscriere, triere, evaluare și monitorizare a celor afectați de COVID-19.

Costul serviciului este gratuit. Telekom este operatorul de telecomunicatii partener, apelul la 021.9789 nu are costuri suplimentare și poate fi efectuat de către orice cetățean român, din orice rețea fixă sau mobilă, de pe teritoriul României sau în afara granițelor.

Proiectul pornit la inițiativa a doi antreprenori români, Gabriel Aftenie si Marius Țapu, cu sprijinul și implicarea comunității Romanian Business Leaders (RBL) propune o soluție care diminuează încărcarea sistemului medical: spitale, medici de familie, Direcții pentru Sănătate Publică (DSP) și Inspectoratului pentru Stări de Urgență (ISU), prin sistematizarea și automatizarea contactului cu persoane afectate de COVID-19, izolate sau aflate în carantină.

În contextul în care crește numărul persoanelor infectate, al celor suspecte, al celor aflate în carantină și ținând cont de situația actuală a supraaglomerării spitalelor, dar și de numărul mare de persoane ce revin unei unități spitalicești, serviciul 9SOS ajută la diminuarea încărcării sistemului medical prin sistematizarea și automatizarea contactului cu persoane afectate de COVID-19 prin trierea și asistența lor cu ajutorul numărului scurt 021.9789.

Pentru a evita suprasolicitare centrelor de triaj ceea ce ar duce la îngreunarea procesului de diagnosticare al persoanelor infectate și la creșterea riscului de contaminare și infectare a populației sănătoase, serviciul 9SOS oferă o platformă ce fluidizează procesului de triaj, direcționează traficul și monitorizează cazurile înregistrate la numărul 021.9789, prin colaboarea mai multor entități, în baza unui parteneriat public- privat.

Întregul proces are loc la distanță, protejând astfel factorul uman prin descentralizarea sistemelor de preluare a comunicațiilor cu persoanele afectate. În plus, acest sistem degrevează statul de cheltuieli cu tratamentul cazurilor în cadru spitalicesc și de costuri de dezvoltare, de la zero, a unor sisteme de software care ar fi operaționale în decursul a câteva săptămâni sau luni, la nivelul de complexitate necesar.

Palierele de suport oferite de 9SOS pentru cei afectați de COVID-19:

–         Call center-ul medical face înregistrarea celor care apelează 021.9789, îi triază și le întocmeste o fișa situațională, pe baza celor declarate de persoana care apelează. În funcție de categoria de risc care i-a fost alocată va fi direcționat către medic de specialitate/ medic de familie/ ISU/ DSP în funcție de situatie.  În plus, serviciul 9SOS oferă și monitorizarea cazurilor. Practic, atunci când închide telefonul, persoana afectată de COVID-19 primește o recomandare, și rămâne într-un sistem de monitorizare  până la dispariția definitivă a riscului.

–         Call Center-ul social oferă suport emoțional sau logistic pentru persoanele peste 65 de ani, cu diverse dizabilități sau singure și în funcție de situația fiecăruia îi direcționează către autoritățile abilitate sau grupuri de suport civic.

Gestionarea procesului se face prin Call Center CRM, integrat cu platforme de Telemedicină și Asistență Socială. Tot lanțul de înregistrare, evaluare și îngrijire este integrat, cu trasabilitate cap‐la‐cap, astfel încât pot fi înregistrate toate apelurile.

Sistemul funcționează în condiții stricte de GDPR – Date Sensibile cu Caracter Special, cu anonimizarea lor conform reglementărilor GDPR și vor respecta complet condițiile impuse de securitate, complexitate și scalabilitate.

Platforma 9SOS va fi încredințată statului român cu drept de utilizare în mod gratuit, pe perioada stării de urgență și minimum 3 luni după incheierea acesteia.

Este în proces de dezvoltare website-ul, www.9sos.ro, unde se pot găsi informații despre cui se adreseaza această platformă de telemedicine, precum și alte informații de interes general, documente și modele de declarații. Există de asemenea în pregătire pagina de FaceBook și Linkedin.

Proiectul este deschis pentru colaborarea cu alte entități, care își doresc să-l implementeze la nivel local.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel