Sari la conținut

AstraZeneca, dată în judecată pentru efecte adverse ale vaccinului anti-COVID

vaccinarea cu AstraZeneca

O femeie din Germania dă în judecată compania farmaceutică AstraZeneca solicitând daune în valoare de cel puţin 150.000 de euro pentru durerea şi suferinţele prin care a trecut după ce a fost vaccinată cu vaccinul AstraZeneca împotriva COVID-19.

Reclamanta a declarat în faţa unei instanţe din Mainz că a suferit pierderea completă a auzului după ce a primit vaccinul în martie 2021, la vârsta de 40 de ani. Cele două părţi nu au ajuns la o înţelegere în afara instanţei, transmite DPA, potrivit Agerpres.

AstraZeneca a încercat să respingă procesul

Femeia a povestit că imediat după vaccinare a simţit furnicături în degete şi că i-a amorţit faţa, simptome care au făcut-o să se simtă ca un pacient cu accident vascular cerebral. Avocaţii care reprezintă AstraZeneca au încercat să respingă procesul.

Judecătoria districtuală va anunţa dacă mai este nevoie de expertize pentru a clarifica evaluarea risc-beneficiu a cazului la 21 august. Judecătorul a anunţat că este, de asemenea, posibil ca în aceeaşi dată să fie formulată o decizie a instanţei.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel