Sari la conținut

Atenție dacă mergeți la mare! Bacterie periculoasă în apa dintr-o stațiune a Mării Negre

La Năvodari, în apă, au fost depistate bacterii periculoase, dar specialiştii de la Direcţia de Sănătate Publică permit scăldatul. Probleme sunt şi în restul Europei, pentru că în ape ajung tot mai multe gunoaie.

În Italia, Franţa şi Spania sunt multe zone unde calitatea apei în care înoată turiştii a primit calificativul nesatisfăcător. Uniunea Europeană a întocmit o hartă a acestor locuri.

Probele de apă luate de specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică din Constanta au arătat că Marea Meagra este bună pentru scăldat pe tot litoralul.

Singurele probleme sunt în zona Hanului Piraţilor din Năvodari, unde a fost depistat un nivel ridicat al bacteriei Escheriachia coli. Pe plaja turiştii nu sunt însă avertizaţi despre riscuri.

E vorba de apropierea de sursa, de gurile Dunării, şi prin faptul că aceste valori ale poluării şi contaminării sunt mult mai ridicate în apropierea sursei”, a declarat Răzvan Mateescu, cercetător la Linstitutul Grigore Antipa Constanța, pentru știrileprotv.ro.

Cercetătorii de la Institutul Naţional de Cercetări Marine Grigore Antipa le transmit turiştilor să nu se sperie dacă văd în mare alge. Constituie un semn că ecosistemul îşi revine. Iar dacă găsesc arbuşti sau resturi de lemne, acestea provin, în pricipal, din Dunăre.

Cu cât alegeţi zone mai spre centrul staţiunii Mamaia sau spre Constanta şi sudul litoralului apa devine şi mai limpede, pentru că au fost construite diguri subacvatice.

Uniunea Europeană a lansat recent o hartă cu locurile sigure pentru îmbaiere. 56% dintre zonele de scăldat din România au primit calificativul excelent.

În Europa, cele mai curate ape sunt în Cipru, Malta şi Grecia.
Italia, Franţa şi Spania, în schimb, au cele mai multe zone de scăldat cu probleme.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel