Sari la conținut

Atenție la această legumă. Medic: „Stimulează creşterea tumorilor”

consult ginecologic
sursa foto: arhiva doctorul zilei
simptome cancer

Mara Jidveian Popescu, medic, a vorbit în cadrul unei emisiuni despre anumite alimente care pot crește riscul de apariție a cancerului.

„Există o oarecare legătură între cancer şi alimentaţie. De exemplu, obezitatea duce la apariţia mai rapidă a unor tumori, cum este cancerul de sân, cel ovarian, colorectal sau tiroidian.

Cel mai vehiculat subiect este că consumul de carne roşie ne aduce foarte multe probleme.

Toate studiile care au fost efectuate până acum au arătat o legătură între consumul crescut de carne roșie, adica vânat, vită, mezeluri, fast-food, pot creşte riscul de cancer colorectal şi chiar de pancreas.

În timp ce studiile efectuate pe consumul de carne albă, adică pui, curcan, pește, arată că este benefic pentru organism.

Atunci când mă refer la o cantitate crescută de consum de carne roșie, mă refer la un consum de peste 200 de grame pe săptămână. Românii, în principiu, nu prea sunt consumatori de carne roșie.

Trebuie să reţinem că zahărul hrănește celulele canceroase. Acest mit se bazează și pe o informație corectă. Practic, toate celulele organismului se hrănesc cu glucoză, pentru că așa funcționăm. „, a spus medicul medicul Mara Jidveian Popescu, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate cu Andreea Cigolea de la Antena 3 CNN.

„Ce trebuie să înțelegem este că indiferent de ce consumăm, dacă este să consumăm glucide, proteine sau lipide, ele sunt metabolizate în organism, iar la celule oricum ajung sub formă de glucoză.

Un alt mit este că dieta vegetariană ne apără de cancer. Din păcate, nu este chiar așa. Se recomandă totuși un consum de cel puțin 500 de grame de fructe și legume crude pe zi, care, într-adevăr, se pare că ne ajută să prevenim sau să întârziem apariția cancerului de sân sau colorectal.

Alimentele care pot crește riscul apariției cancerului

  • carnea roșie/afumată;
  • alcoolul;
  • alimente bogate în carbohidrați.

Deci, se recomandă un consum de fructe și legume crude, dar nu ne poate apăra efectiv de apariția unui cancer. A mai fost o controversă legată de consumul de soia și cancerul la sân.

Această controversă a apărut din faptul că soia conține niște substanțe care se numesc fitoestrogeni și care sunt foarte asemănătoare cu estrogenul natural pe care îl au. Foarte multe tumori de sân sunt hormono-sensibile, cu alte cuvinte răspund la estrogeni și s-a considerat că un consum crescut de soia poate să hrănească sau să stimuleze creșterea unor astfel de tumori.

Este important să evităm sedentarismul. Această recomandare este mult mai importantă chiar şi decât alimentaţia. Ca atare, se recomandă undeva la 30 de minute minim de mișcare pe zi.

De asemenea, trebuie să evităm obezitatea. Este important şi un consum adecvat de lichide. Ştiu că se tot spune la televizor de acei 2 litri pe zi. Nu este chiar atât de fix. Se calculează necesarul fiecărui om în parte, în general în funcție de greutatea corpolară. 30 de ml x câte kilograme avem.”, a mai spus medicul.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel