joi, martie 12, 2026
9.3 C
București

Atenție la aceste produse! Mihaela Bilic: „ conțin substanțe cu potențial cancerigen, care pot irita ochii și căile respiratorii, dau migrene, senzație de greață și reacții alergice”

Mihaela Bilic, expert în nutriție și boli metabolice, avertizează în privința unor produse frecvent utilizate de români. Acestea conțin substanțe cu potențial cancerigen și, de asemenea, pun în pericol sănătatea generală dacă sunt utilizate pe termen îndelungat.

Lumânările și bețișoarele sunt folosite pentru a împrospăta spațiul personal, fiind o variantă excelentă pentru relaxare și bunăstare. Cu toate acestea, anumite studii au descoperit că substanțele eliberate prin ardere pot dăuna grav sănătății, mai ales în anumite circumstanțe de utilizare.

Citeste si…

Mihaela Bilic, avertisment în privința bețișoarelor și lumânărilor parfumate

DEZintox: lumânările și bețișoarele parfumate, un risc pentru sănătate

În percepția generală lumânările parfumate și bețișoarele pe care le ardem au rolul de a împrospăta și curăța aerul… În realitate ele sunt mai degrabă sunt o sursă de agenți poluanți, care se eliberează în timpul combustiei și ne pot afecta sănătatea.

Recunosc că nu m-am gândit niciodată că lumânările parfumate, pe care iubesc să le folosesc, ar putea avea vreun efect negativ. Și dacă eu abia acum am aflat, trebuie neapărat să vă spun și vouă!

În Franța a fost publicat în septembrie 2017 un studiu făcut de Agenția de mediu ADEME care are ca recomandări/concluzii folosirea cu moderație a lumânărilor și bețișoarelor parfumate, pe motiv de poluare a mediului/aerului din încăpere. Agenții poluanți emiși în momentul arderii sunt benzenul, formaldehida și acetaldehida, substanțe cu potențial cancerigen, care pot irita ochii și căile respiratorii, dau migrene, senzație de greață și reacții alergice.

De menționat că aceste substanțe sunt emanate exclusiv prin ardere și nu apar în cazul folosirii lumânărilor clasice sau a altor dispozitive de parfumat aerul (electrice sau cu vapori).

De subliniat faptul că bețișoarele parfumate au emisii poluante mai ridicate decât lumânările, nivelul maxim fiind atins în timpul combustiei și în intervalul de o oră care urmează după arderea lor. Prin combustia acestor bețișoare, în aerul din încăpere se vor detecta niveluri mărite de benzen, toluen, etilbenzen, stiren, formaldehidă, acetaldehidă și acroleină. Lumânările parfumate generează mai puțini poluanți decât bețișoarele, însă aceste particule sunt mai fine iar cantitatea de oxid de azot emisă este mai mare.

Citeste si…

Știu că îți veți fi dezamăgiți de veștile mele și asta nu înseamnă că de mâine trebuie să aruncați la gunoi toate lumânările parfumate Efectele nedorite apar doar în cazul unei utilizări excesive și pe termen lung în spații închise și neaerisite; în condițiile în care arderea se face la exterior, nu mai există niciun risc.

Afară s-a făcut cald și frumos, așa că vă puteți bucura în continuare de lumânările voastre parfumate ținând cont de următoarele recomandări:

-nu le folosiți zilnic
-nu le lăsați să ardă multe ore neîntrerupt
-nu aprindeți mai multe lumânări sau bețișoare parfumate în același timp
-evitați să inhalați fumul în mod direct și tăiați fitilul lumânării cat mai scurt, astfel încât ea să nu fumege în timpul arderii
-după utilizarea de bețișoare sau lumânări parfumate, aerisiți camera cel puțin 10 minute.

Citeste si…

Iar dacă e vorba să alegeți răul cel mai mic, optați pentru lumânările parfumate: nivelul de substanțe poluante emis în timpul combustiei este de până de 10 ori mai mic față de bețișoarele parfumate. Se vede treaba ca scrumul nu e bun- nici din țigară, nici din bețișoare parfumate, nici din carnea arsă prea tare la grătar Și recomandarea cu moderația e valabilă nu doar pentru mâncat, ci și pentru respirat.

P. S. Începând cu 1 ianuarie 2019 pe ambalajele care conțin lumânări/bețișoare parfumate trebuie să existe obligatoriu avertismente legate de potențialul lor risc pentru sănătate și de obligația de a aerisi camera după utilizarea lor! Dovada faptului că e ceva putred în Danemarca”, scrie Mihaela Bilic, pe Facebook.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Anumite bacterii pot fi de vină pentru pierderea memoriei la vârstnici

O specie de bacterii intestinale care devine mai abundentă...

Suplimentul care poate reduce cu 43% riscul de infarct și AVC

Un supliment alimentar utilizat frecvent ar putea reduce semnificativ...

Descoperire revoluționară! Oamenii de știință au găsit metoda care poate transforma celulele canceroase în celule normale 

Descoperire revoluționară în tratamentul cancerului: oamenii de știință sud‑coreeni...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Mihaela Bilic: „Aperitivele din carne de porc sunt ideale pentru slăbit”

Mihaela Bilic, recomandări surprinzătoare pentru masa de Sărbători. Ce...

Câte sarmale ai voie de Crăciun fără să te îngrași?

În fiecare an, aceeași scenă: masa de Crăciun se...

Citește și