Sari la conținut

Atenție mare la culoarea scaunului. Orice schimbare spune ceva despre sănătatea ta

Culoarea scaunului îți descifrează starea de sănătate. Ce reprezintă fiecare nuanță a materiilor tale fecale, ce spune despre sănătatea ta.

Cu o varietate de forme și nuanțe, scaunul este un indicator clar al sănătății tale. Acest lucru este valabil în special pentru cei care suferă de boala Crohn. Ei în special trebuie să urmărească la toaletă orice modificare a culorii materiilor fecale.

Medicul Neilanjan Nandi mărturisește că își sfătuiește mereu pacienții să se uite la scaunul lor înainte de a trage apa la closet. Doctorul este gastroenterolog și profesor asistent la secția de Gastroenterologie și Hepatologie a Universității de Medicină Drexel din Philadelphia, specializată în tratarea pacienților cu boli inflamatorii intestinale.

Culoarea scaunului îți descifrează starea de sănătate. În ultimii ani, cercetătorii caută noi moduri de a interpreta ceea ce dezvăluie materiile fecale despre sănătatea omului.

De exemplu, așa numitul microbiom intestinal poate juca un rol semnificativ în tulburările de dispoziție, potrivit unui studiu publicat în august 2015 în lucrarea ”Creier, comportament și Imunitate”.

Culoarea scaunului îți descifrează starea de sănătate. Acești microbi misterioși pot fi chiar un factor în dezvoltarea Alzheimer, conform unui studiu publicat în revista Nature, experiment care a fost condus pe șoareci de laborator.

Până la o analiză de coprocultură, culoarea materiilor fecale ne dau o idee despre sănătatea organismului. Așadar, ce semnifică fiecare nuanță:

MARO Dr Nandi spune că maro este culoarea normală, dată de substanța produsă de ficat, care ne ajută să digerăm grăsimile. Deși bila este natural verde, pigmenții săi își schimbă culoarea în galben și maro, pe măsură ce trec prin sistemul digestiv și se amestecă alături de enzime. Dacă aveți un scaun maro și solid, nu există motive să vă faceți griji pentru sănătatea dumneavoastră.

VERDE Și scaunul verde este aproape de normal, spune medicul Arun Swaminath, director al secției de Gastro la Spitalul Lenox Hill din New York. De obicei, spune specialistul, această culoare este atribuită unui aliment pe care l-ați consumat. Dacă ați consumat legume verzi, salată, spanac sau kale, bogate în clorofilă, și scaunul va fi verde.

ALB Materiile fecale albicioase se datorează deficitului de bilă, deci este un semn de proastă funcționare a bilei. De asemenea, și pietrele la rinichi pot cauza problema. Dr. Swaminath spune că uneori materiile fecale sunt acoperite și de un mucus albicios, iar acest lucru poate fi un semnal al apariției bolii Crohn. Dacă vă confruntați des cu această situație, mergeți de îndată la medic.

Cei care nu au boala Crohn, dar au materii fecale albicioase și dureri abdominale, febră sau vărsături, să știe că este o urgență și să se prezinte de urgență la medic. Dacă aveți scaun alb ocazional, fără simptomele menționate, e bine să discute acest aspect cu medicul de familie.

GALBEN. Materiile fecale galbene sunt un indicator al deficitului de bilă, pancreasul nu secretă suficiente enzime necesare digestiei.

NEGRU Dacă ați luat suplimente de fier, ați mâncat produse bogate în cacao sau ați băut vin roșu, surpriză! Veți avea un scaun negru. Dacă este solid și nu se întâmplă des, nu sunt motive de îngrijorare. Dacă există însă o consistență mai moale și un miros înțepător, poate fi un semn de sângerare în intestine, este o problemă care necesită o endoscopie de urgență, spune Swaminath.

ROȘU Dacă ați mâncat alimente colorate, roșii, sfeclă sau bulion, dar scaunul este tare, e în ordine. Dar roșul din alte motive poate indica sângerare. Fie de la hemoroizi, polipi în colon sau fisuri anale, mai ales dacă aveți și dureri. O cantitate de sânge semnificativă impune internarea în spital și o evaluare amănunțită.

Unul dintre simptomele distinctive ale bolilor inflamatorii intestinale, cum ar fi boala Crohn, este diareea cu sânge. Deși acesta este un simptom comun al bolii, nu este normal și trebuie să-i spuneți medicului dumneavoastră de îndată cât sânge ați avut în scaun.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel