Sari la conținut

Atenție! Nu consuma niciodată împreună aceste alimente! O femeie a murit după ce a făcut această greșeală

Alimentația în exces poate duce la inflamații cronice
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Adoptarea unor alegeri alimentare echilibrate și promovarea activității fizice regulate pot juca un rol crucial

Asocieri alimentare periculoase. O femeie de 49 de ani, din Vaslui, a murit după ce, în încercarea de a pierde în greutate, a combinat două alimente care i-au perforat intestinele. 

Elena Popa începuse o cură de slăbire în care folosea bicarbonatul de sodiu alimentar. Într-una din zile, a asociat substanţa cu apă minerală carbogazoasă şi, povestesc cei apropiaţi, cu struguri.

Se pare că această combinaţie s-a dovedit fatală pentru că femeia a ajuns, în stare critică, la Spitalul Judeţean Vaslui, cu intestinul subţire perforat. A fost supusă unei intervenţii chirurgicale care s-a dovedit un real succes. După intervenţia chirurgicală, Elena Popa a fost mutată în secţia AŢI şi ţinută sub strictă supraveghere medicală.

Combinații alimentare periculoase

După 17 zile, Elena Popa părea că se îndreaptă spre vindecare. Femeia se simţea bine, putea să meargă pe propriile picioare şi medicii se pregăteau să o externeze. Din păcate, totul a luat o întorsătură groaznică şi, femeia a decedat, chiar în timpul gărzii doctorului care o operase.

Nimeni nu-şi explică ce s-a întâmplat. Pur şi simplu, la ora 2 dimineaţa, inima femeii s-a oprit. Alarmate de ceilalţi vecini de salon, cadrele medicale au încercat să o readucă la viaţă, dar, după mai bine de o ora de manevre de resuscitare, au fost nevoite să declare decesul.

“După ce am operat-o, a susţinut că totul a pornit de la o cură de slăbire cu bicarbonat pe care o ţinea. Nu ştiu exact ce s-a întâmplat de inima pacientei a cedat, dar totul părea să meargă spre bine. Este posibil că un stres să-i fi provocat infarctul, o trăire intensă a perioadei în care a venit la spital în stare gravă. După intervenţia chirurgicală, am discutat discutat şi cu familia. Voiau să o mute la Iaşi.

Am fost de acord şi chiar am luat legătură cu medicii ieşeni pentru transfer, dar nu a mai fost nevoie pentru că şi la Vaslui i-a fost acordată o atenţie deosebită din partea tuturor cadrelor medicale. Era un caz deosebit. Se simţea din ce în ce mai bine şi se pregătea pentru externare. Vecinii de salon chiar au stat de vorba cu ea cu câteva secunde înainte că inima să înceteze să mai bată. Totul s-a petrecut extrem de repede şi toate manevrele de resuscitare au rămas fără răspuns”, a povestit medicul curant al Elenei Popa.

Există și alte combinații de alimente pe care e mai indicat să le eviți pentru că îți poți pune în pericol sănătatea. Iată, mai jos, câteva exemple

Iaurt cu mezeluri, asociere alimentară cancerigenă

Multe persoane consumă un iaurt lângă un sandviş cu şuncă fără să ştie cât e de greşit.

Mezelurile conţin nitraţi (conservanţi) care, în combinaţie cu acidul organic (lactic) din lactate, se transformă în nitrozamină, o substanţă cancerigenă.

„În general, combinaţia dintre două proteine animale este foarte indigestă. Acest lucru este specificat clar la alte religii. De exemplu, pe masa evreilor nu veţi vedea niciodată lapte şi derivate lângă carne”, subliniază prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, expert în alimentaţie.

Cartofi copţi cu unt

Nu este bine să combini grăsimi saturate cu amidon, iar în această categorie se încadrează piureul, pâinea cu unt, macaroanele cu brânză, pâinea cu şuncă sau cartofii cu unt ori smântână.

Dacă vei face acest lucru, activitatea pancreasului scade şi, implicit, şi secreţia de insulină, crescând riscul apariţiei diabetului zaharat. Poţi consuma în schimb grăsimile cu proteine sau cu acizi.

Proteinele vegetale, separat de cele animale

Laptele de soia conţine proteine vegetale, grăsimi, carbohidraţi, vitamine şi minerale şi este foarte hrănitor dacă este consumat ca atare. În combinaţie cu ouăle, carnea sau alte alimente foarte bogate în proteine animale, se încetineşte activitatea proteazei, substanţa care ajută la descompunerea proteinelor pentru a fi digerate. Astfel, proteinele nu mai sunt asimilate aşa cum trebuie şi digestia este încetinită.

„Sfatul meu este să nu amestecaţi proteinele vegetale cu cele animale. Proteinele vegetale merg cel mai bine cu carbohidraţi: linte, soia sau mazăre cu orez etc„, recomandă specialistul în alimentaţie Gheorghe Mencinicopschi.

Făinoase cu zahăr

Prăjiturile sunt delicioase, dar combinarea amidonului din făinoase cu zahăr, dulceaţă, miere, sirop sau chiar cu fructe dulci de tipul curmalelor, stafidelor sau smochinelor este contraindicată.

Pe lângă acţiunea nocivă asupra activităţii pancreasului, această asociere produce şi fermentaţie, favorizând apariţia arsurilor la stomac.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel