sâmbătă, februarie 14, 2026
4.3 C
București

NOI PANDEMII! Peste 960 de noi specii de microbi periculoși

Atenție! Au fost descoperite peste 960 de noi specii de microbi, unele dintre acestea fiind destul de periculoase pentru om. Pericolul încălzirii globale…

Cercetătorii de la Academia Chineză de Știință au făcut o descoperire uluitoare, vestea este destul de proastă! Oamenii de știință au descoperit un număr de 968 de noi specii de microorganisme – bacterii, alge, ciuperci – în ghețari de pe platoul tibetan din Asia, notează Live Science.

Citeste si…

Potrivit Live Science, aproape toate aceste specii – 98% – nu s-au mai întâlnit până acum.

Studiul, publicat în jurnalul științific Nature Biotechnology, arată că descoperirea este îngrijorătoare pentru că aceste organisme patogene pot fi eliberate în mediu și purtate de vânt peste tot.

Potrivit aceleiași surse, aceste microorganisme pot fi periculoase pentru om și pentru alte organisme.

Cercetătorii au descoperit 27.000 de potențiali factori de virulență – molecule care ajută bacteriile să invadeze și să colonizeze potențiale gazde.

De asemenea, 47 % dintre aceşti factori nu au mai fost văzuţi până acum, astfel încât nu se poate şti cât de periculoase pot fi aceste bacterii.

Citeste si…

Chiar dacă bacteriile nu supravieţuiesc mult timp după ce sunt eliberate din gheaţă, acestea pot transmite o parte din virulenţa lor bacteriilor cu care interacţionează.

Noi pandemii!

În special această interacţiune dintre microbii din gheaţă şi microorganismele moderne poate fi periculoasă, mai spun oamenii de știință de la Academia Chineză.

Trebuie menționat că ghețarii de pe platoul tibetan alimentează cu apă dulce cursuri de apă ca Fluviul Yangtze, Fluviul Galben și Fluviul Gange.

Din păcate, acest aspect este deosebit de îngrijorător pentru că vorbim despre fluvii ce alimentează două dintre cele mai populate țări din lume, China și India.

Totodată, să nu uităm că pandemiile se răspândesc cel mai repede în astfel de regiuni… Una dintre pandemii este cea de pe urma căreia încă tragem…

Ghețarii se topesc foarte rapid

Situaţia nu este una specifică Asiei. În lume există peste 20.000 de gheţari, care acoperă 10 la sută din suprafaţa pământului, şi probabil că fiecare are o comunitate microbiană unică.

Citeste si…

Un studiu din aprilie 2021 a arătat că aproape toţi gheţarii de pe pământ au avut o rată accelerată de topire în ultimii 20 de ani.

Pe de altă parte, există şi o parte plină a paharului, dacă ținem morțiș să fim optimiști.

Pe baza descoperirilor lor, cercetătorii au creat un catalog numit Tibetan Glacier Genome and Gene (TG2G), care ar putea fi folosit ca instrument pentru identificarea unor resurse potenţial valoroase pentru medicină, produse cosmetice sau alte tehnologii.

Ireversibil…

Topirea accelerată a ghețarilor planetei este unul dintre cele mai dramatice efecte ale schimbărilor climatice, iar pierderile cresc de la an la an. În Groenlanda, situația este gravă, notează digi24.ro.

Citeste si…

În sezonul cald ce tocmai s-a încheiat, aproximativ 70% din suprafața învelișului de gheață a fost afectată de topire. Fenomenul a ajuns într-un punct în care nu mai poate fi oprit, arată un studiu recent.

Într-un format dinamic de o oră, emisiunea va aduce în atenție provocările schimbărilor climatice. Orice om simte direct efectul schimbărilor climatice, cu toții devenim, mai devreme sau mai târziu, victimele poluării din marile oraşe sau ale fenomenelor meteorologice extreme.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

VIDEO. Mesaj inedit din spațiu: „Să îndrăznim să visăm măreț împreună”

Astronauții echipei Crew-12 au fost lansați în spațiu vineri,...

Ramadanul 2026 se apropie. Ce este această sărbătoare și de ce este importantă

Considerată o perioadă unică din an, Ramadanul transformă viața...

HOROSCOP 14 februarie 2026. ZODII avertizate de astre să nu cadă în capcane!

Horoscopul zilei de sâmbătă, 14 februarie 2026, invită nativii...

Profesorii se pregătesc de grevă generală! Boicot total la examene!

Pregătiri de grevă generală în școli și universități! Sindicatele...

Medic cardiolog renumit, trimis în judecată – lua șpagă de la pacienți 100 și 200 de lei!

Medicul cardiolog Ovidiu Mitu din cadrul Spitalului ”Sfântul Spiridon”...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Fructul care ar putea vindeca peste 50 de boli. Medicii sunt uimiți de puterea lui

Este incontestabil faptul că ceea ce mâncăm influențează în...

Abdomenul inflamat poate indica boli grave

Aproximativ 14% dintre adulți au simțit senzație de balonare...

Impresionant! Ce se întâmplă în corpul tău dacă prepari cafeaua în acest mod

Cafeaua conține diterpeni, compuși care pot crește nivelul colesterolului...

Citește și