Sari la conținut

Autoritățile vor organiza maratoane de vaccinare la fiecare sfârșit de săptămână

Autoritățile adoptă multiple măsuri pentru a accelera ritmul campaniei de imunizare anti-COVID. Astfel, pentru ca oamenii să se vaccineze în număr cât mai mare, autoritățile vor organiza maratoane de vaccinare la fiecare sfârșit de săptămână.

Programul încărcat ar putea împiedica anumite persoane să se vaccineze. Astfel, autoritățile încearcă să faciliteze imunizarea prin organizarea unor maratoane la sfârșitul săptămânii.

Maratoane de vaccinare, la sfârșitul săptămânii

Numărul celor care au primit ieri prima doză a unui vaccin sau serul în doză unică a scăzut la aproape 91.000, dar, începând de astăzi, în țară încep maratoanele de vaccinare de la fiecare sfârșit de săptămână, comunică RRA.

În Capitală, în fiecare sector va exista câte un centru cu program prelungite, de la 8:00 la miezul nopții. Un maraton este programat și în zonele rurale din județul Timiș, până duminică. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu speră ca oamenii să vină în număr cât mai mare.

„Avem solicitări clare din partea multor primari, care ne-au rugat să aducem un număr mai mare de vaccinuri faţă de numărul estimat de persoane. Ei consideră că, în momentul în care se va afla în localitate, chiar la momentul apariţiei echipei mobile de vaccinare, vor fi tot mai multe persoane care vor dori să se vaccineze”, a declarat subprefectul Ovidiu Drăgănescu.

Ritmul campaniei de vaccinare a crescut în ultima săptămână

„Teama de îmbolnăvire și de complicațiile bolii, şi faptul că în momentul de față secțiile de terapie intensivă sunt pline cu pacienți gravi, pacienți majoritatea nevaccinaţi și că, din toate decesele care se înregistrează, peste 90% din ele sunt la persoanele nevaccinate sunt elemente foarte clare, care cred că au convins marea majoritate a oamenilor că prin vaccinare putem să reducem riscul de deces și riscul de a face o formă gravă. Şi un al doilea motiv foarte important, cu siguranță că este legat de anticiparea implementării certificatului verde digital la nivel național”,  a declarat medicul și coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiță.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel