Sari la conținut

Avertisment OMS, despre varianta Delta a virusului SARS-CoV-2: „Devine varianta dominantă la nivel global”

Avertisment OMS, despre varianta Delta a virusului SARS-CoV-2: „Devine varianta dominantă la nivel global”.

Varianta Delta a virsului SARS-CoV-2 (detectată prima dată în India) este prezentă la ora actuală în cel puţin 70 de ţări. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), varianta Delta este pe cale să devină dominantă în lume din cauza capacităţii ei sporite de transmitere.

Avertisment OMS, despre varianta Delta a virusului SARS-CoV-2

Avertismentul a fost făcut, vineri, 18 iunie, de Soumya Swaminathan, directoarea pentru cercetare ştiinţifică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), potrivit agenţiilor Reuters.

„Varianta Delta este pe cale să devină varianta dominantă la nivel global din cauza transmisibilităţii sale crescute”, a declarat Swaminathan într-o conferinţă de presă.

Variantele de coronavirus au fost menţionate de CureVac ca motiv pentru eficacitatea de doar 47% a vaccinului său pentru Covid-19, sub pragul de 50% cerut de OMS.

Compania a declarat că a documentat cel puţin 13 variante care circulă în cadrul populaţiei sale de studiu. Având în vedere că vaccinuri similare cu ARNm ale Pfizer şi BioNTech şi Moderna au înregistrat rate de eficacitate de peste 90%, Swaminathan a spus că lumea se aştepta la mai mult de la vaccinul candidat al CureVac.

„Doar pentru că este un alt vaccin ARNm, nu putem presupune că toate vaccinurile ARNm sunt la fel, deoarece fiecare are o tehnologie uşor diferită”, a  mai spus Swaminathan.

Varianta indiană a coronavirusului (denumită de OMS varianta Delta) este cu circa 60% mai transmisibilă decât varianta Alfa (varianta britanică). La rândul ei, varianta Alfa este cu circa 50% mai transmisibilă decât tulpina originală.

OMS: Evoluţia pandemiei încă este foarte dinamică

Potrivit Public Health England (PHE), circa 99% dintre cazurile de COVID-19 înregistrate în prezent în Marea Britanie corespund variantei Delta, care în această ţară a luat locul ca variantă dominantă variantei Alfa, cea care a provocat ultimul val epidemic.

În Germania deocamdată numai circa 6% din cazurile de COVID-19 sunt cu varianta Delta. Cu toate acestea, directorul Institutului german de boli infecţioase Robert Koch, Lothar Wieler, a declarat, vineri, 18 iunie, că întrebarea nu este ‘dacă’, ci ‘când’ ” ea va deveni dominantă în această ţară. Opinia lui Koch este că acest lucru s-ar putea întâmpla până la toamnă.

Experţii OMS consideră că evoluţia pandemiei încă este foarte dinamică, din cauza diferitelor variante aflate în circulaţie. Prin urmare, este nevoie de mai multe cercetări asupra vaccinurilor folosite pentru a determina eficacitatea lor faţă de această evoluţie a coronavirusului SARS-CoV-2.

În acest context, OMS atrage atenţia în acest timp că relaxarea restricţiilor antiepidemice sau declararea prematură a unei victorii împotriva pandemiei riscă să contribuie la răspândirea şi mai accentuată a variantei indiene.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel