Avertizarea cercetătorilor: UN COMPUS care se găseşte în majoritatea alimentelor CAUZEAZĂ CANCER

Institutul Alimentar Naţional din Danemarca avertizează în legătură cu un compus puternic cancerigen care se găseşte în majoritatea alimentelor pe care le consumăm zilnic. Acest compus face parte din dieta oamenilor de mii de ani, însă în prezent din cauza prelucrării industriale a alimentelor, a devenit tot mai prezent în alimentaţia oamenilor.

Este vorba despre acrilamidă, un compus care apare în special la produsele care conţin cantităţi mari de amidon precum cerealele şi cartofii preparate prin încălzire puternică (mai mult de 120 grade Celsius). Printre aceste alimente se numără cartofii prăţiţi, pâinea, chiftelele, produsele de panificaţie, fursecurile, cerealele, cafeaua şi ţigările.

Specialiştii danezi au solicitat autorităţilor Uniunii Europene să investigheze în amănunt această ameninţare la adresa sănătăţii publicului european.

„Putem spune cu un grad mare de siguranţă că există o legătură între alimentele care conţin acrilamidă şi cancer”, a anunţat Jorgen Schlundt, directorul Institutul Alimentar Naţional din Danemarca.

Studii mai vechi au sugerat că există o legătură între acrilamidă şi cancer. Cercetătorii suedezi au identificat în 2002 acest compus din greşeală şi au bănuit că este un agent carcinogen.

De atunci, mai multe studii au oferit rezultate neconcludente, însă acum, pentru prima dată, oficialităţile daneze au lansat un avertisment public.

„Trebuie să elaborăm reguli pentru această problemă. Trebuie să stabilim un prag şi să elaborăm măsuri prin care principalii actori din această industrie să reducă nivelul de acrilamidă din produsele lor”, a anunţat Schlundt.

Iată câteva metode prin care puteţi reduceţi concentraţia de acrilamidă:

–         reduceţi timpul de fierbere, coacere şi prăjire cât se poate de mult

–         fierbeţi cartofii în coajă

–         prăjiţi pâinea doar până devine aurie

–         întoarceţi de mai multe ori carnea pe care o faceţi la grătar şi nu consumaţi zonele arse

–         prăţiţi cartofii la o temperatură mai redusă

–         ouăle folosite în compoziţia alimentelor procesate termic reduc concentrţia de acrilamidă

–         nu prăjiţi alimentele până se închid prea mult la culoare ci până obţin o culoarea galben-aurie

CITIŢI ŞI:

Recent Posts

Sâmbăta Mare 2024. Tradiții și obiceiuri: Ce NU ai voie să faci

Sâmbăta Mare 2024. Sâmbăta Mare este ultima zi înainte de Paște. Pentru credincioși, este o…

17 minute ago

Horoscop de weekend 3-6 mai: Surprize mari pentru zodii

Horoscop de weekend 3-6 mai: Surprize mari pentru zodii. Pentru Berbec, eforturile fizice aduc armonie…

47 de minute ago

Sunt probleme cu pensiile: Mulți nu și-au primit banii înainte de Paște. Ce decizie s-a luat

Probleme cu pensiile românilor. Autoritățile spuneau că toți pensionarii își vor primi pensia înainte de…

o oră ago

Cum să NU te îngrași după sărbători. Respectă aceste patru reguli simple

Cum să NU te îngrași după sărbători. Respectă aceste patru reguli simple pe care un…

2 ore ago

Medic: Nici cea mai grasă carne nu îți va crește colesterolul dacă o mănânci cu asta

Friptura de miel este vedeta zilei de Paște și este nelipsită de pe mesele românilor…

2 ore ago

„Sfârșitul rasei umane”: Previziunea dramatică a lui Stephen Hawking care se adeverește deja

Stephen Hawking a fost unul dintre cei mai influenți oameni de știință din lume. Teoriile,…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic