Categories: Ştiri sănătate

Număr ALARMANT de români mușcați de căpușe. CE culoare SĂ PURTAȚI pentru a identifica ușor CĂPUȘELE dacă ieșiți la iarbă verde

Specialiştii de sănătate publică atenţionează cu privire la creşterea numărului de persoane care s-au adresat, în ultima săptămână, serviciilor medicale pentru înţepături cu căpuşe.

Având în vedere că se aşteaptă ca, la începutul lunii mai, un număr mare de persoane să petreacă zilele libere „în natură, la iarbă verde”, specialiştii de la INSP recomandă evitarea, pe cât posibil, a zonelor infestate cu căpuşe. Dacă totuşi ieşim în parc sau în spaţii deschise, este bine să purtăm haine de culori deschise care să protejeze braţele şi picioarele. Culoarea deschisă ajută prin contrast la identificarea uşoară a căpuşelor. Se recomandă, de asemenea, purtarea pantalonilor lungi. Se recomandă purtarea de tricouri, bluze sau cămăşi cu mâneci lungi. Este indicat ca încălţămintea să nu fie prevăzută cu decupaje.

Se recomandă aplicarea repetată la 1-3 ore a unui spray repelent pentru insecte (cu dietiltoluamidă) pe pielea expusă (mâini, braţe, antebraţe, ceafă) sau a unui insecticid (cu permetrin) pe pantaloni, manşete, ciorapi şi pe mâneci.

În cazul unei activităţi lucrative sau recreative într-o zonă cu risc (cu animale care pot fi parazitate de căpuşe şi cu arbuşti şi vegetaţie bogată) se recomandă examinarea la câteva ore a întregii suprafeţe a corpului, fără a neglija zonele cu păr, pentru a observa căpuşe ataşate de piele sau păr. Căpuşele se pot ataşa şi fixa oriunde pentru a se hrăni cu sânge, fără a provoca disconfort la ataşarea de piele sau în timpul hrănirii.

Pentru îndepărtarea căpuşelor este recomandat să vă prezentaţi la un cabinet medical.

Căpuşele se scot imediat, fără întârziere, evitând strivirea acestora. De regulă căpuşele sunt foarte mici, fiind în stadiul de larvă sau de nimfă. Căpuşele se scot prin tracţiune uşoară şi continuă cu o pensetă aplicată cât mai aproape de piele, astfel încât să se evite rămânerea de părţi ale aparatului bucal al căpuşei în piele. Când se îndepărtează căpuşele de pe om sau de pe animal se vor proteja mâinile cu mănuşi, ori cu părţi din îmbrăcăminte, cu o pânză sau tifon. Spălaţi imediat zona afectată după extragerea căpuşei cu apă şi săpun şi dezinfectaţi zona cu alcool sanitar (spirt). Se poate aplica şi un unguent cu antibiotic cu spectru larg.

În cazul apariţiei unei pete sau induraţii de culoare roşie de peste 5 centimetri diametru, care se extinde în inele concentrice, cu stare de rău, dureri musculare, febră, dureri de cap, senzaţie de ceafă şi gât înţepenit, dureri la nivelul articulaţiilor trebuie să vă adresaţi imediat medicului

Recent Posts

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat. Proiectul de lege prin care se asigură accesul…

o oră ago

Cele mai cunoscute remedii biblice și bolile pe care le tratează. 11 leacuri vindecătoare

Cele mai cunoscute remedii biblice. În căutarea unor metode naturale și tradiționale de vindecare, mulți…

o oră ago

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea. Căpuşele…

2 ore ago

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică cum

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică…

2 ore ago

Ce este sentimentul de EUFORIE pe care unii oameni îl experimentează înaintea morții. Explicațiile oamenilor de știință

Sentimentul de EUFORIE dinaintea morții. Deși majoritatea oamenilor experimentează un val copleșitor de frică înainte…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian