Sari la conținut

Avocatul Poporului dezvăluie „condiții de lagăr” după controalele în spitalele de pshhiatrie. Lista neregulilor

pacient psihiatrie
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Raport ONU pentru un Spital din România

Avocatul Poporului dezvăluie „condiții de lagăr” după controalele în spitalele de pshhiatrie. Lista neregulilor pentru fiecare spital în parte.

Situații incredibile au fost constatate și prezentate într-o anchetă a Avocatului Poporului ce a avut loc în 2023.

Au fost scoase la iveală probleme ce țin de drepturile de bază ale persoanelot cu probleme psihice, cele mai multe internate fără voia lor, la unitățile psihiatrice din țară: Săpoca, Socola Iași, Spitalul Județean de Urgență Zalău și Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

Avocatul Poporului: Condiții de lagăr în spitalele de psihiatrie din România

Supraaglomerarea, lipsa unei evidențe a celor internați sau faptul că autoritățile nu se îngrijesc de cei care ar trebui externați sunt doar câteva dintre deficiențe.

Astfel, consilierii Avocatului Poporului au constatat că, în România, încă există saloane cu câte doi sau chiar trei pacienți într-un singur pat. Mai mult, există probleme în sistemul de asistență a persoanelor internate forțat la Psihiatrie.

Dar una dintre cele mai importante probleme, pentru care România a și fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).rămâne supraaglomerare acestor instituții.

„România a fost condamnată de către CEDO în cel puțin șase cazuri pentru tratamentul persoanelor asistate în spitalele de psihiatrie. Lipsirea de libertate în mod ilegal, condițiile inumane și internarea arbitrară au adus, de asemenea, condamnări.

Chiar am simțit senzația de lagăr când am văzut cum sunt îmbăiați acești pacienți: mai mulți în același timp. Nu putem să vorbim de intimitatea pacientului. Am găsit pereți mucegai, cu igrasie. La secția de psihiatrie din Zalău, ferestrele erau acoperite cu folii opace”, a declarat Nicoleta Constantinescu, consilier al Avocatului Poporului.

Se estimează că o persoană din două va dezvolta o problemă de sănătate mintală

Când vine vorba de internările nevoluntare, multe cazuri sunt tratate cu încălcarea legii și nu sunt respectate perioadele de reevaluare. Neregulile din spitalele de psihiatrie au fost semnalate premierului, membrilor Guvernului și Parlamentului.

În viitor, specialiștii estimează că o persoană din două va dezvolta o problemă de sănătate mintală. Multe probleme s-ar putea rezolva dacă România ar avea un Plan Național de Sănătate Mintală funcțional, spun specialiștii.

„Planul va trebui sa fie asumat la nivel de prim-ministru, în fața Uniunii Europene, finanțat și pus în practică”, arată Cătălina Constantin, director la Centrul de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog.

Spitalul Obregia
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Lista neregulilor sesizată de Avocatul Poporului pentru fiecare spital de psihiatrie

Anchetatorii Avocatului Poporului au făcut câte o sinteză a problemelor identificate în spitalele verificate, potrivit bihorjust.ro.

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București

  • probleme legate de situația pacienților transferați la alte spitale pentru urgențe medicale, unde internarea nevoluntară este considerată încheiată;
  • foaia de observație clinică care însoțește pacientul nu menționează situația juridică a acestuia în cazul transferurilor;
  • lipsa evidențelor clare privind situația pacienților internați nevoluntar, care trebuie reevaluați la termenele prevăzute de lege.

Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Săpoca, județul Buzău

  • dificultăți în rezolvarea situațiilor sociale ale pacienților, cu probleme în reintegrarea acestora în familie sau plasarea în servicii sociale;
  • cazuri de pacienți care rămân internați în secțiile de cronici, deși ar trebui să beneficieze de servicii sociale externe;
  • imposibilitatea pacienților de a obține a doua opinie medicală pe durata gărzii din cauza lipsei de personal medical în camera de gardă.

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani

  • durata mare de internare a pacienților internați nevoluntar – 280 de zile în unele cazuri;
  • dificultăți în procesul de externare și reintegrare în comunitate a pacienților a căror stare de sănătate nu mai necesită internare, accentuată de lipsa de suport familial și comunitar;
  • probleme în identificarea soluțiilor pentru externarea pacienților, cu mențiunea stigmatizării pacienților psihiatrici, în special a celor cu diagnostic de schizofrenie, de către autoritățile locale;
  • constatarea deficiențelor în elaborarea procedurilor operaționale la nivelul spitalului, indicând că acestea nu oferă soluții practice și direcții pentru toate situațiile întâlnite la nivelul unității spitalicești.

Spitalul de Psihiatrie „Sf. Pantelimon” Brăila

  • în dosarele pacienților internați nevoluntar, se constată absența raportului de transport la spital;
  • lipsa raportului în dosarul medical al pacientului internat nevoluntar generează dificultăți în evaluarea respectării drepturilor fundamentale pe durata transportului la camera de gardă;

Institutul de Psihiatrie Socola Iași

  • judecarea cererii de confirmare a internării nevoluntare nu se efectuează de urgență;
  • audierea pacienților internați nevoluntar nu a fost dispusă în niciun caz;
  • măsura de contenționare se aplica la patul pacientului în prezența celorlalți, contrar Normelor CPT.

Spitalul Județean de Urgență Zalău – Secția de Psihiatrie:

  • nereguli în condițiile de cazare și lipsa evidenței pacienților cu handicap;
  • probleme legate de identificarea reprezentanților legali și informarea autorităților corespunzătoare;
  • suspendarea ocupării posturilor vacante a condus la suprasolicitare a personalului;
  • lipsa confidențialității actului medical în prezența agenților de poliție;
  • nerespectarea termenelor și procedurilor în cazul internărilor nevoluntare.

Spitalul Municipal Sighetu Marmației – Secțiile de Psihiatrie:

  • absența internărilor nevoluntare, transformate în internări voluntare în mod eronat;
  • probleme în gestionarea pacienților cu patologie psihiatrică pe termen lung;
  • comisia de internare nevoluntară nu respectă componența legală;
  • supraaglomerare și condiții precare de cazare;
  • nerespectarea normelor privind confidențialitatea și măsuri de izolare.
Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel