Categories: Ştiri sănătate

Azerbaidjan, gazda celui de-al 15-lea Congres pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității. Ce a declarat prof. dr. Dafin Mureșanu în deschiderea evenimentului

8 noiembrie 2019 este data la care s-a dat startul celui de-al 15-lea Congres pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității, dar și a 12-a conferință asiatică, loc de îmbinare a culturilor și cunoștințelor în domeniu.

Acesta se desfășoară la Baku, Azerbaidjan și este prezidat de prof. dr. Dafin Mureșanu, președintele Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare, președintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei și Neuroplasticităţii (SSNN), și de Natan M. Bornstein, vice-președintele WSO, Organizația Mondială de Stroke.

Prof. dr. Dafin Mureșanu, fost președinte al Societății Române de Neurologie, şeful Departamentului de Neuroştiinţe din cadrul Universităţii de Medicină si Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj şi, totodată, președintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei și Neuroplasticităţii (SSNN) a vorbit în deschiderea evenimentului.

Prof. Mureșanu a atras atenția asupra lucrurilor care trebuie sedimentate, nu neapărat despre noutăți. Ultimii 10 ani, a spus domnia sa, reprezintă un progres semnificativ în ceea ce privește recuperarea, rafinarea unor criterii pe baza cărora poți previziona în ce fel și cât de mult un anumit pacient poate recupera.

Există așadar indici de prognostic și fezabilitatea recuperării pe termen mediu și lung.

Profesorul salută progresele notabile în domeniul electro-neuro-fiziologiei, utilizate înțelept în evaluarea anumitor parametri, care se încadrează fie în paradigma evaluării unor leziunii și impactului imediat, fie asupra evaluării rezervei biologice anterioare leziunii, dar și actuale.

Analizând aspectele, specialistul își poate da seama gradul de recuperare al pacientului.

Este foarte important, în opinia profesorului, gradul de sincronizare cu starea autentică a unui caz.

De aceea, ne așteptăm la concluzii foarte interesante în urma Congresului de la Baku, unde specialiștii de top vor lua cuvântul, rând pe rând, sintetizând ultimele descoperiri în domeniul afecțiunilor cerebrale.

Recent Posts

Un român s-a trezit milionar din banii de pensie Pilonul 2. Mulți au sume record de bani în aceste conturi și nu știu

S-a trezit milionar din banii de pensie Pilonul 2. Conturile personale de pensii Pilon 2…

11 ore ago

S-a dovedit că o vitamină poate preveni cancerul. Din păcate, 60% dintre români suferă de deficit

Vitamina care combate cancerul. Un articol recent din revista Science dezvăluie un potențial beneficiu al…

12 ore ago

Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” din București a împlinit 90 de ani. Este cea mai veche unitate medicală de urgenţă din ţară

Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” din București a împlinit 90 de ani. Este cea mai…

12 ore ago

Se anunță anunță o nouă creștere de pensii pentru unii români. Care e condiția

Daniel Baciu, directorul Casei de Pensii, anunță o veste bună pentru pensionari: urmează o nouă…

12 ore ago

Cât a ajuns să coste kilogramul de carne de miel. Preț uriaș

Cât costă carnea de miel, anul acesta? Mielul este unul dintre alimentele nelipsite din meniul…

13 ore ago

Cele mai frumoase mesaje de „La mulți ani” pentru Florii

Mesaje de Florii. Duminica Floriilor este o zi specială pentru toți ortodocșii din România, dar…

13 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian