Sari la conținut

Balonarea persistentă și durerea abdominală, semnele timpurii ale unui cancer extrem de agresiv

Abdomen plat
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Abdomen plat în cinci pași simpli

Din cuprinsul articolului

Cancer simptome femei. Sentiment de presiune, balonare și durere în abdomen… Aceste simptome pe care majoritatea femeilor le experimentează și, deseori, le neglijează pot fi un semnal de alarmă pentru cancerul ovarian.

Boala – care își poate anunța prezența prin dureri abdominale – progresează, de obicei, fără alte semne și se manifestă târziu, în stadii avansate. Simptomele care nu sunt foarte specifice pot păcăli ușor pacientele care aleg să se adreseze altor specialități, cum ar fi gastroenterologia, încercând să își dea seama ce este în neregulă.

Cancer simptome femei

„Pacientele se plâng de obicei de distensie și durere la nivelul abdomenului, probleme urinare și modificări ale obiceiurilor intestinale, dar își pierd timpul vizitând doctorii din alte discipline medicale, în loc să consulte un ginecolog”, este de părere Profesorul de ginecologie, obstetrică și oncologie ginecologică, Dr. Mete Güngör. “Cea mai puternică armă în lupta împotriva cancerului ovarian – cel mai fatal, dacă putem spune așa, dintre cancerele ginecologice – este examinarea ginecologică regulată”, crede Profesorul Güngör care îndeamnă femeile să nu amâne consultațiile periodice.

La fel de important este și ca femeile cu risc genetic de a dezvolta această boală să și-l cunoască. Aproximativ 10-15 % dintre cazurile de cancer ovarian sunt ereditare. Adică pacientele au avut în familie rude care au suferit de această boală sau de cancer mamar.

O analiză a mutațiilor genetice BRCA 1 și BRCA 2 le poate spune femeilor cu cazuri în familie dacă au moștenit riscul. În cazul prezenței mutațiilor, riscul de cancer ovarian poate crește până la 20-40 la sută. Prin urmare, analiza mutațiilor în genele BRCA 1 și BRCA2 este luată în considerare pentru femeile cu cancer de sân și ovarian la doi sau mai mulți membri ai familiei. Este o măsură de precauție pentru salvarea vieții, consideră Profesorul Güngör.

Factori de risc

“Dacă putem pune 10-15% dintre cazuri pe seama eredității, pentru restul de 85-90% cauza exactă nu este cunoscută. Se știe însă că riscul de cancer ovarian este mai crescut la femeile care nu au născut niciodată, care au avut prima menstruație la vârstă mică, care au avut o menopauză instalată târziu, cele care au avut infertilitate sau au fost în tratament pentru infertilitate, cele care au utilizat pudra de talc în zona genitală”, explică expertul ACIBADEM.

Cancerul ovarian este mai puțin frecvent la pacientele cu antecedente de utilizare prelungită a pilulelor contraceptive, sarcini multiple și ligatură sau rezecție a trompelor. Multe studii raportează că incidența bolii scade cu 30% la femeile care utilizează pastile contraceptive până la un an și cu 70% la femeile care utilizează pastile anticoncepționale mai mult de 5 ani.

Deși majoritatea cancerelor de ovare sunt depistate târziu tocmai pentru că simptomele pot confuza, există câteva dintre semnalele organismului pe care ar fi bine să nu le ignorăm. Prof. Dr. Mete Güngör ne enumeră simptomele care trebuie să ne pună în gardă.

“Sentimentul de presiune și distensie în abdomen, balonarea sau durerea în zona inghinală, indigestia pe termen lung, gaze sau greață, modificări ale obiceiurilor intestinale, cum ar fi constipația, modificări ale obiceiurilor vezicii urinare, cum ar fi urinarea frecventă, pierderea poftei de mâncare sau senzația rapidă de plenitudine, sângerări vaginale, pierdere inexplicabilă în greutate”.

Depistarea cancerului ovarian în stadiu incipient este extrem de importantă. Profesorul turc are date care explică exact cât de importantă.

“Rata de succes a tratamentului este de aproximativ 90-100% atunci când canceryl este limitat la ovare, iar rata de supraviețuire pe cinci ani scade până la 40-50% în stadiul avansat. Intervenția chirurgicală este tratamentul cel mai eficient al cancerului ovarian. Și chimioterapia este o opțiune – înainte sau după operație, în funcție de evoluția bolii. Dacă boala este diagnosticată în stadiu avansat, chirurgia va fi folosită întâi, apoi pacientele sunt supuse chimioterapiei postoperatoriu pentru a distruge celulele tumorale la nivel microscopic. Chirurgia robotică sau laparoscopică este utilizată pentru paciente dacă afecțiunea este diagnosticată în stadiu incipient”.

Deoarece boala poate recidiva, pacientele sunt consultate regulat de medicii lor timp 5 ani după operație.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel