Termenul de doula s-a auzit și în România, dar era legat de persoanele care le pregătesc psihic pe femeile însărcinate să aducă pe lume copiii, fără stres și cu mare încredere în ele.
Iată că Marea Britanie are și doula de moarte, persoane pregătite pentru a susține psihic pacienții în faze terminale.
Un tânăr din Marea Britanie a povestit cum a ajuns să aline temerile oamenilor pe moarte și cum îi pregătește psihic pentru marea trecere în lumea de dincolo, potrivit BBC.
Bărbatul pe nume Toby a povestit despre temerea tuturor oamenilor în fața morții, temere pe care el nu o simte și o consideră nejustificată.
Un doula de moarte, spune el, este acel om care te ajută să mori fericit. În această meserie, este nevoie de multă amabilitate și compasiune, iar Toby mărturisește că este o meserie în care găsești mai mult femei.
Toby a luat-o pe acest drum de când a avut grijă de fratele său, Owen, născut cu paralizie cerebrală. Având o dizbilitate severă, aflat în scaun cu rotile și fără posibilitatea de a vorbi, Toby a început să se axeze pe calitatea vieții și cum poți ajuta oamenii în situații deosebit de grele.
Cu fratele său a reușit să petreacă mult timp și consideră că l-a ajutat să aibă o moarte bună, întrucât a reușit să se bucure de multe înainte de ea. Călătorii, discuții, plimbări, filme, cărți și grija nemărginită a lui Toby.
Toby explică faptul că o mare parte din a deveni „doula” presupune crearea unei „relații cu moartea”, astfel încât persoana să se simtă confortabil, să vorbească despre ce se întâmplă după moarte, despre spiritualitate sau experiențele din viețile trecute.
„Putem ajuta oamenii cu planurile de înmormântare, să-și pregătească testamentul sau să ia orice decizie legată de viitorul lor tratament, donare de organe etc”, spune tânărul, care lucrează și ca îngrijitor în cazul celor cu dizabilități.
„Eu cred că oamenilor nu ar trebui să le fie frică de moarte deloc. Cred că ea trebuie acceptată și apreciată și cred că moartea are ceva blând și cald, dacă alegem să nu ne împotrivim”, explică Toby.
