duminică, martie 26, 2023

Bărbia dublă tratament. Bărbia dublă reprezintă o problemă estetică tot mai frecventă, mai ales în rândul doamnelor trecute de prima tinerețe, care nu reușesc să scape de surplusul inestetic nici prin procedurile obișnuite de îngrijire, nici prin diete.

Potrivit specialistului, Ionela Preda, cauzele apariției gușei pot varia de la dezechilibre endocrinologice, la pierderea tonusului muscular, însă partea bună este că problema poate fi diminuată prin proceduri 100% non invazive.

Te-ar mai interesa: Care este cel mai bun lucru pe care îl poți face p...

Bărbia dublă, cauze

Gușa sau așa-numita bărbie dublă poate apărea din mai multe motive, printre care se află dezechilibrele endocrinologice, excesul ponderal sau pierderea tonusului musculaturii gâtului, odată cu trecerea anilor.

„Odată cu vârsta, musculatura este supusă gravitației mult mai mult timp, așa că apar modificări față de anii tinereții. Mai mult decât atât, petrecem mult mai mult timp în poziții incorecte, de exemplu când stăm, în orele de serviciu, în fața computerului și rupem echilibrul existent al musculaturii anterioare cu cea posterioară. Spatele și gâtul sunt aplecate în față, coloana este, de multe ori curbată spre laterale, iar toate aceste poziții vicioase devin o obișnuință care ne afectează postura corporală și aspectul fizic, pe termen lung”, explică Ionela Preda.

Te-ar mai interesa: Ce alimente declanșează sindromul intestinului iri...

Cum scăpăm de bărbia dublă

Pe lângă aceste obiceiuri nesănătoase, s-a mai adaugat în ultimul an o „sursă de stres” suplimentară, masca de protecție, care a exercitat o presiune asupra feței și gâtului, împiedicând folosirea normală a musculaturii, la închiderea sau deschiderea gurii.

”Există mai multe proceduri de înfrumusețare, funcție de fiecare situație în parte, cu ajutorul cărora putem reda tonusul muscular și elasticitatea pielii. Toate acestea trebuie asociate cu reechilibrarea posturii cervicale cu musculatura gâtului, astfel încât să diminuăm acumulările de sub bărbie.

Te-ar mai interesa: Horoscop: Previziunile Cameliei Pătrașcanu. „Avem ...

E indicat, de asemenea, să încercăm o reducere a stratului adipos, printr-o alimentație sănătoasă și să refacem fermitatea pielii și luminozitatea prin tratamente locale și exerciții fizice. Mai mult decât atât, există și proceduri minim invazive în cadrul cărora se pot introduce local substanțe care topesc grăsimile din zona vizată, cu anumite device-uri medicale”, a mai spus specialistul.

Te-ar mai interesa: Situație CRITICĂ în Vaslui. Șapte comune din judeţ...

Este esențial, totodată, să păstrăm o postură corectă a corpului, menținând spatele drept, trăgând umerii în jos și ținând capul ridicat, pentru că în acest mod se aliniază coloana și gâtul, obținându-se o postură ideală.

Exercițiile kinetoterapeutice, constând în mișcări simple, nesolicitante, pot contribui la remedierea problemelor, dacă sunt executate zilnic – dimineața, spre exemplu, când petrecem mai mult timp în fața oglinzii, conform indicațiilor unui specialist.

Te-ar mai interesa: Studiu: Valorile ridicate ale colesterolului nu am...

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Parteneri
spitale private