Sari la conținut

Bebelușii de la o maternitate din Ploiești sunt băgați în incubatoare ca să nu înghețe de frig

Bebelus
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Bebelușii de la o maternitate din Ploiești sunt băgați în incubatoare ca să nu înghețe de frig. Lipsa căldurii din spitale îi face pe manageri să improvizeze și în acest an, iar cei mai afectați sunt bebelușii.

Directorii de spitale sunt nevoiți să improvizeze și în acest an, asta pentru că lipsa de căldurii din spitale își spune cuvântul.
Pentru ca bebelușii să fie protejați, aceștia au fost băgați în incubatoare.

„Este mai greu pentru mamele lăuze. Ca situație de avarie folosim incubatoare pe care le avem și îndeplinesc toate normele. Situația este neplăcută în momentul în care se alăptează”, a declarat coordonator Maternitatea Ploiești, dr. Călin Boeru, pentru stirilekanald. 

Prețurile la utilități s-au dublat

Prețul facturilor la energie este în creștere, iar acest lucru pune în dificultate instituțiile mari sau spitalele.

„S-a dublat efectiv valoarea facturii, este foarte mult, aproape 10% din bugetul pentru cheltuielile pe o lună ale spitalului, în afară de medicamente. Ne descurcăm destul de greu, începem să facem şi noi economii ca toate unităţile, pentru că este evident că preţurile au crescut”, a explicat ec. Mirela Grosu.

Spitalul de Urgență din Focșani riscă să rămână fără gaz și curent

Conducerea celei mai mari unități spitalicești a cerut ajutorul Consiliului Județean Vrancea pentru că Ministerul Sănătății a refuzat să îi ajute cu plata facturilor.

„Creșterea prețului la utilități a îngenuncheat bugetul unității noastre. Situația financiară a spitalului este instabilă datorită faptului că decontările de la CJAS Vrancea sunt la pragul minim, iar prețurile furnizorilor, mai ales a celor de la gaz și energie electrică, au crescut de până la 5 ori.

Valoarea mare a facturilor la utilități pe lunile februarie, martie, aprilie au adus spitalul în imposibilitatea de a le achita. Suma facturilor la utilități este una exagerată, peste puterea de plată a instituției.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel