Sari la conținut

Bebelușii în pericol extrem! Criza de lapte praf – ce măsuri de urgență se impun?

Bebeluși aflați în pericol, datorită unei crize fără precedent: lipsa laptelui praf. Închiderea celei mai mari fabrici de lapte formulă din Statele Unite îi determină pe mulți părinți să se îngrijoreze că nu ar avea cu ce să își hrănească bebelușii.

Potrivit CNN, disperararea părinților atinge noi culmi, în contextul în care 40% din stocuri erau epuizate în 11.000 de magazine la începutul săptămânii. Laptele pentru sugari este în prezent produsul care înregistrează cel mai grav deficit în SUA.

Criza a început în luna februarie a acestui an, când pricipalul furnizor din SUA a luat decizia de a-și retrage de la raft cele mai cunoscute tipuri de lapte praf. Decizia a venit pe fondul reclamațiilor părinților care au susținut că bebelușii care au băut lapte praf s-au ales cu infecții bacteriene.

Administrația americană pentru alimente și medicamente (FDA) a descoperit o posibilă legătură între produsul de lapte praf și patru cazuri ale unor copii spitalizați, dintre care doi au și murit, scrie CNN. Este vorba de o infecție cu o bacterie rară- cronobacterii – care poate provoca, în unele cazuri rare, infecții foarte periculoase la cei mai mici copii, cum ar fi meningita sau inflamații grave, potrivit FDA.

O serie de retaileri americani, inclusiv Target Corp, CVS Health Corp şi Walgreens Boots Alliance, au anunţat recent că au limitat achiziţiile de lapte praf pentru bebeluşi din cauza problemelor de aprovizionare. Aceste limitări vin după ce principalul furnizor din SUA, firma Abbott Laboratories, a decis în luna februarie să retragă de pe piaţă o serie de produse de lapte praf, inclusiv Similac, produse la fabrica sa din Michigan

CVS a anunţat luna trecută că a limitat achiziţiile în magazine precum şi cumpărăturile online de lapte praf la trei produse pentru fiecare comandă în timp ce Walgreens a introdus şi el o limită similară în luna martie. Kroger are o limită de patru produse pentru fiecare client, iar Target are restricţii la vânzările online de mai multe săptămâni.

„Acesta este un proces la care lucrăm intens și este clar prioritar. Nimic nu este mai urgent. Lucrăm pentru asta, și sunt convins că vom avea un progres semnificativ în cel mai scurt timp”, a anunțat președintele american Joe Biden.

Ca răspuns la această situație, una dintre principalele companii de lapte praf din lume a anunţat că a început să aducă cu avionul lapte praf pentru bebeluşi din Ţările de Jos şi Elveţia.

Și un alt producător britanic de lapte praf a anunţat că va majora producţia de lapte praf cu aproximativ 30% în supermarketurile din SUA.

Firma Abbott Laboratories a informat marţi că face tot posibilul pentru a rezolva această criză, inclusiv acordarea de întâietate producţiei de lapte praf şi transportului cu avioanele de la fabrica sa din Irlanda. De asemenea, compania colaborează cu Agenţia de reglementare din domeniul alimentar din SUA pentru a putea reporni producţia la fabrica din Michigan, a precizat un purtător de cuvânt.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel