Sari la conținut

Bilanțul epidemiei cu coronavirus, cote alarmante. Semnele că este mai grav decât în cazul epidemiei cu SARS

Numărul de decese cauzate de noul coronavirus a ajuns la 170 în China, cu peste 1.700 de noi cazuri de contaminare înregistrate în ţară, a anunţat joi guvernul chinez, relatează AFP.

Printre noile decese raportate, 37 au fost în regiunea Hubei, a cărei capitală este oraşul Wuhan, epicentrul epidemiei, şi al 38-lea deces a fost înregistrat în provincia Sichuan (sud-vestul ţării).

Au fost, de asemenea, înregistrate 1.032 de cazuri noi de infecţie în Hubei, şi aproximativ alte 700 în diferite regiuni din China, au declarat oficiali din domeniul sănătăţii. Un prim caz a fost înregistrat în Tibet.

Directorul Programului de Urgenţe al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Michael Ryan, a cerut miercuri „lumii întregi să acţioneze” împotriva noului coronavirus, care a provocat până în prezent moartea a 132 de persoane de la apariţia sa în China, la sfârşitul lunii decembrie, scrie Agerpres.

‘Întreaga lume trebuie să fie în alertă, întreaga lume trebuie să acţioneze’, a declarat Michael Ryan, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva, în timp ce agenţia ONU a anunţat pentru joi o nouă reuniune de urgenţă pentru a stabili dacă epidemia constituie sau nu o alertă internaţională.

Numărul de infecţii cu noul coronavirus în China l-a depăşit pe cel al epidemiei SARS din această ţară în 2002-2003, conform datelor oficiale publicate miercuri.

Între timp, companiile aeriene renunță la zborurile cu China și, școlile rămân închise acolo pe termen nedeterminat.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel