marți, aprilie 21, 2026
11 C
București

Biscuiţi alteraţi, primiţi de pacienţi la Institutul Fundeni. Reacţia unităţii sanitare

Un pacient internat la Institutul Clinic Fundeni din Capitală a reclamat faptul că a primit la masa din spital mâncare alterată cu termenul de garanţie depăşit.

În replică, conducerea unităţii sanitare anunţă că a verificat întregul stoc de biscuiţi care sunt oferiţi pacienţilor şi susţine că regretă acest incident.

„Ca urmare a unui incident regretabil (descoperirea unui pachet de biscuiţi alteraţi ce urmau să fie serviţi la micul dejun), incident care a avut loc în dimineaţa zilei de 23 iulie şi semnalat de către un pacient internat în Institutul Clinic Fundeni, facem următoarele precizări: Conducerea Institutului a luat imediat măsurile de urgenţă ce se impun în astfel de cazuri, procedând atât la scoaterea produsului respectiv din meniul alimentar, cât şi la verificarea întregului stoc de biscuiţi ce aveau ca dată de expirare luna iunie a anului 2025”, se arată într-un comunicat al ICF.

Verificările efectuate au arătat că, în afara pachetului de biscuiţi reclamat de către pacient ca fiind alterat, toate celelalte s-au dovedit a fi conforme.

Sursa foto: dreamstime.com

„Mai mult, în cursul zilei de 24 iulie, a fost efectuat şi un control al Serviciului de Prevenire a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale, în urma căruia în Blocul Alimentar din cadrul ICF nu au fost constatate nereguli.

Citeste si…

Regretăm apariţia acestui incident care s-a produs independent de voinţa noastră şi îi asigurăm pe toţi pacienţii noştri de faptul că tratăm securitatea alimentară cu cea mai mare seriozitate”, au precizat reprezentanţii unităţii medicale, potrivit Agerpres.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Cancerul de plămâni la nefumători, legat de consumul acestor fructe și legume

Un nou studiu prezentat la conferința anuală a American Association...

Ce se întâmplă dacă bei bere în fiecare zi

Pentru mulți oameni, o bere la finalul zilei pare...

Vitamina D, tot mai folosită, vine cu un risc despre care se vorbește prea puțin

Vitamina D este printre cele mai populare suplimente, mai...

Cât de sigură este apa minerală. Suspiciune legată de riscul de cancer de colon

Apa minerală carbogazoasă la doză a început să fie...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Când sunt plătite gărzile medicilor în 2026. Ce trebuie să știe doctorii despre orele suplimentare

Sistemul medical funcționează fără pauză, iar continuitatea actului medical...

Deficit major de medici de gardă la Spitalul Județean de Urgență din Focșani

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Sf. Pantelimon Focșani avertizează...

Citește și