Sari la conținut

Un medic de la Spitalul Fundeni a amenințat cu pistolul un alt participant la trafic. ȘOCANT ce au găsit polițiștii în mașina cunoscutului chirurg

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Un bărbat a sesizat Secția 7 a Poliției după ce a fost amenințat cu o armă de către șoferul unui alt vehicul în urma unei altercații în trafic în timp ce se afla pe Sos. Fundeni. Vinovatul a intrat apoi în curtea spitalului Fundeni.

Persoana amenințată de medic este șofer Bolt. Acesta avea o cursă spre Spitalul Fundeni, loc în care se îndrepta și medicul, potrivit surselor Adevarul.

Pe traseu cei doi s-au șicanat in trafic pe motiv ca șoferul Bolt a schimbat banda de deplasare. Șoferul ar fi fost amenințat când cei doi au ajuns în curtea Spitalului Fundeni, relatează sursele Adevărul.

Polițiștii au găsit alte două pistoale în mașină

Bărbatuleste cercetat după ce a ameninţat cu un pistol un şofer, iar ulterior a încercat să fugă de poliţişti, care au descoperit în maşina sa două pistoale de tip airsoft şi un cuţit.

„Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţia 7 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, de către un bărbat cu privire la faptul că în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 2, în urma unui conflict în trafic, ar fi fost ameninţat cu un pistol de conducătorul altui vehicul, care a intrat, ulterior, în incinta unei instituţii medicale”, informează DGPMB.

schimbări aduse pentru soferii prinsi băuti sau drogati
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

În urma verificărilor efectuate de poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie, a fost identificată persoana în cauză – un bărbat în vârstă de 40 de ani, angajat al Spitalului Fundeni.

„În momentul în care poliţiştii i-au solicitat bărbatului să le permită efectuarea unui control asupra autoturismului, precum şi un control corporal, acesta a încercat să fugă. Ulterior, bărbatul a fost oprit, iar în urma controlului efectuat, în interiorul maşinii au fost găsite două pistoale de tip airsoft şi un obiect tăietor-înţepător, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor”, arată sursa citată.

Medicul Iftimie Mihai Adrian, în vârstă de 40 de ani, medic primar în cadrul Spitalului Fundeni, Secția Chirurgie Generală, este cercetat de poliție după ce a amenințat un șofer în trafic, potrivit unor surse judiciare.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel