Sari la conținut

Blestemul pe 7 generații: informație care se conservă în timp. Psiholog Dan Lungu: Suferim consecințele unei activități prin linia genetică

Blestemul pe 7 generații: informație care se conservă în timp. V-ați întrebat vreodată cum se transmit informații între generații prin intermediul viselor, blestemelor și fricilor?

Blestemele s-au moştenit din cele mai vechi timpuri, fiind strâns legate de credinţa în forţe divine, răzbunătoare, care pot arunca urgia asupra muritorilor.

În popor se spune că blestemele se împlinesc dacă la mijloc există o nedreptate, dar blestemele aruncate asupra unui om nevinovat se vor întoarce asupra celui care le-a rostit. Sunt persoane care le spun din obişnuinţă, fără să se gândească la sensul cuvintelor.

Pe de altă parte, sunt și oameni cred în puterea lor, iar necazurile care se abat asupra celor blestemaţi, dintr-o pură coincidenţă, le iau drept dovezi că blestemele funcţionează. Iar cei care se tem de ele încearcă să se protejeze cu descântece sau cu rugăciuni.

SURSĂ FOTO:EVZ

Blestemul pe 7 generații: informație care se conservă în timp. Psiholog Dan Lungu: Suferim consecințele unei activități prin linia genetică

Psihologul Dan Lungu a vorbit, potrivit B1TV, despre transmiterea transgenerațională a informațiilor, prin intermediul viselor, blestemelor și fricilor.

Dan Lungu, unul dintre cei mai buni specialişti în domeniul hipnozei, este un împătimit al înţelegerii sensurilor ascunse. A urmat cursurile Facultăţii de Psihologie, în paralel frecventând şi cursuri de hipnotism şi sugestie în Franţa şi a studiat mistica, ocultismul şi terapiile neconvenţionale.

„Există informații care se conservă în timp și probabil, spațiu. Cred că există căi prin care vine către noi. În tradiția populară ideea unui blestem care bate pe 7 generații. În exprimările populare, timpul a selectat lucrurile și le-a selectat pe cele valoroase.

Când vorbim de un blestem pe 7 generații, informația negativă a avut un parcurs în aceste generații, s-a transmis. Singurul fel în care se putea transmite un gând, o idee, nu putea fi decât nivelul informațional. Venim să suferim consecințele unei activități care cumva are o legătură cu noi prin linia genetică și care ne aduce o informație negativă, un blestem”, a explicat Dan Lungu.

Ce sunt fricile nejustificate și visele premonitorii

În același mod, pot fi explicate și fricile iraționale: pot fi semne ale unor evenimente traumatice din viețile anterioare.

„Noi suntem produsul unei moșteniri genetice, a educației și a contactului cu societatea. Când lucrurile ies din sfera explicabilului, putem căuta explicații dincolo. Se spune că de ce ți-e frică nu scapi. Subconștientul nostru când începe să aibă obsesiv o anumită temere, ea vine dintr-un loc mult mai adânc decât partea rațională.

Dacă acea frică este un profundă cu implicații majore, nu este doar dobândită. Fricile acestea adânci nejustificate pot veni din astfel de direcții”, a subliniat specialistul.

Visele care stârnesc emoții puternice sunt, de obicei, premonitorii. Aceste vise aduc informații transgeneraționale, este de părere psihologului Dan Lungu.

„În timpul visului putem accesa informații care țin de viitor, de trecut sau din alte existențe. În general, visul, dacă este să ne luăm după Freud,  este compus din elemente cunoscute în acestă viață.

Acesta ordine poate fi gestionată fie de emoțiile curente și visul respectiv nu ne spune foarte multe, Sunt si vise care ne lasă o anumită stare. Când ne trezim, avem o stare diferită. Emoționalul a perceput acel vis într-un mod diferit și încercăm asocieri cu realitatea.

Visele pot conține informații. Marii înțelepți ai lumii au emis teorii că timpul nu este o curgere, ci este un întreg și trecutul și viitorul sunt în același loc”, a mai spus Lungu.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel