Sari la conținut

Boala care face ravagii pentru creier. Prof. dr. Vlad Ciurea: ”Nu vreau să sperii pe nimeni, dar e real”

Deși pare că se terminase, pandemia ne amenință cu un val, iar în urma cercetărilor, se pare că virusul lasă urme la nivelul creierului.

Potrivit marelui profesor neurolog Vlad Ciurea, există însă o serie de aspecte de care ne putem îngriji pentru a avea grijă de creierul nostru – bijuteria organismului uman – cum îl supranumește marele profesor.

”Sunt trei răspunsuri. În primul rând, am să dau răspunsul pe persoana mea: trebuie să rezistăm în fața acestui lucru. Trebuie. Michelangelo a zis dacă Dumnezeu ne-a făcut, nu ne va părăsi.

În al doilea rând, ca să fim sănătoși trebuie să urmăm sfaturile specialiștilor, nu ale politicienilor.

Și în al treilea rând, în apropierea noastră se află niște înțelepți, poporul din Israel. Ei sunt supuși asemenea unui atac și au și alte probleme. Și ei trebuie să se apere. Ce fac ei să copiem și noi, cred că nu sunt proști (…).

Deci să vedem ce fac ei, cum se apără, cum reușesc și să luăm de bună, pentru că au mai multă experiență și au doctori foarte buni și informații foarte bune, iar informația ajunge mai repede la dânșii decât la noi”, a recomandat renumitul neurochirurg Vlad Ciurea, la emisiunea Punctul de Întâlnire.

Recomandările marelui profesor, vin în urma efectelor pe care le-a văzut în ultimii doi ani de pandemie.

”Formidabile efecte și multe, multe. Vă și sperii dacă vă spun: neuropatii, tremur al mâinilor, probleme cu gust și miros permanente, tulburări vizuale, tulburări de echilibru, stare de stres permanent, atac de panică, insomnii rebele.

Care sunt efectele COVID la nivelul creierului

Sunt oameni care se trezeau noaptea și aveau gânduri… nu vreau să sperii pe nimeni. La fel, persoane care aveau un început de boală gravă, de Parkinson în debut, de exemplu, când a venit valul i-a lovit în plin și boala s-a declanșat”, a atras atenția prof. univ. dr. Vlad Ciurea.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel