Sari la conținut

Boala care îngrozește lumea. Anunțul făcut de Adrian Marinescu

Din cuprinsul articolului

Variola maimuță este o boală rară care este cauzată de infecția cu virusul variolei maimuței. Virusul Monkeypox aparține genului Orthopoxvirus din familia Poxviridae. Genul Orthopoxvirus include și virusul variolei (care provoacă variola), virusul vaccinia (utilizat în vaccinul împotriva variolei) și virusul variolei bovine.

Variola maimuță a fost descoperită pentru prima dată în 1958, când două focare de boală asemănătoare variolei au apărut în colonii de maimuțe ținute pentru cercetare, de unde și numele de „variola maimuțelor.”

Primul caz uman de variolă a maimuței a fost înregistrat în 1970 în Republica Democrată Congo (RDC).  într-o perioadă de efort intens pentru eliminarea variolei. De atunci, variola maimuțelor a fost raportată la oameni din alte câteva țări din Africa Centrală și de Vest: Camerun, Republica Centrafricană, Coasta de Fildeș, Republica Democrată Congo, Gabon, Liberia, Nigeria, Republica Congo și Sierra Leone. Majoritatea infecțiilor sunt în Republica Democrată Congo.

Întrebat dacă variola maimuței are toate şansele să devină o pandemie, dr. Adrian Marinescu, director medical la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, a precizat:

„Cred că trebuie să ne referim la lucrurile concrete. Dacă îngrijorarea înseamnă că ne gândim că acest virus ar putea să dea o pandemie sau măcar o epidemie, e clar că nu e nicio susținere în momentul de faţă.

Hai să ne gândim ce știm despre acest virus. Ştim despre el din 1958, am avut în 1970, primul caz la om.

În afara continentului african, într-adevăr, au fost cazuri izolate. Și ce vorbim acum înseamnă undeva în jur de 100, poate peste 100 de cazuri, dar să știți că în ultimele decenii, la nivel de Africa au fost niște mii de cazuri, forme ușoare cele mai multe dintre ele, decesele undeva până în 1%.

Acum lucrurile stau în felul următor, dacă ai un virus care se transmite greu de la om la om, lucru care e demonstrat în acest moment, probabilitatea să ai niște modificări, niște mutați în viitorul apropiat este extrem de mică, nu spun că e imposibil.

Dar ce avem acum ca date nu înseamnă altceva decât o atenționare. Să știți că, în general, când există o atenționare din partea Organizației Mondiale a Sănătății apar mai multe cazuri, în sensul că și diagnosticul pus mai ușor.

Urmărim mai bine ce se întâmplă până la urmă. O simptomatologie de tipul gripei și cu o erupție care poate să semene cu varicela apare în destul de multe cazuri.

„Deocamdată vorbim de prudență”

Deci viitorul apropiat o să ne spună dacă într-adevăr e o creștere care va fi în dinamică sau nu și vă aduc aminte, de exemplu, cu hepatita misterioasă.

Vorbeam de cazuri, era o discuție legată de noul virus. Vedeți că nu există o confirmare și că în momentul de față am ajuns la concluzia că sunt niște cazuri izolate și atât.

Sigur că trebuie prudență, dar deocamdată vorbim de prudență. Nu cred că intră în vreun fel în discuție, nici măcar o epidemie. Nu mai vorbesc de pandemie.

După 2 ani și jumătate de pandemie, e clar că ne e teamă de orice înseamnă microorganism.

Variola maimuței

„La o boală infecțioasă, primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să te izolezi”

Și atunci ne gândim inclusiv la virusul care dă variola maimuței.

Nu spun că nu trebuie să fim prudenți, trebuie să urmărim. Până la urmă, e bine că Organizația Mondială a Sănătății spre deosebire de momentul inițial al pandemiei, când lipsea poate într-o oarecare măsură, promptitudinea acționează mai repede.

A fost o atenționare cu hepatita D, cauze necunoscute. La fel se întâmplă și acum. E bine că știm despre această variantă și că o luăm în calcul.

E bine, apropo de Belgia, unde e o carantină obligatorie. Să știți că la o boală infecțioasă, primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să te izolezi.

Că izolarea devine și obligatorie până la urmă e vorba doar de modalitatea în care se urmărește mai bine situația, dar altfel e clar că trebuie să rămâi acasă cum faci și la bolile eruptive. Dacă ai varicelă, de asemenea, trebuie să izolezi de exemplu”, a spus medicul Adrian Marinescu în emisiunea Descoperiți de la Antena 3.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel