Sari la conținut

Boala care provoacă mai multe decese decât cancerul. Medic: Nu are tratament

boli pulmonare
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.com
Boala pulmonară obstructivă cronică, este o afecțiune medicală gravă, a treia cauză de deces la nivel global

Fibroză pulmonară idiopatică este boala care provoacă mai multe decese decât cancerul. „Pacienții pot să moară în 3-4 ani de la punerea diagnosticului și din acest punct de vedere fibroza pulmonară este mai rea decât multe cancere. Boala este diagnosticată cu întârziere sau nu este diagnosticată deloc, este subdiagnosticată, deoarece simptomele se pot confunda”, explică Conf. dr. Irina Strâmbu, reprezentantul Asociației Pacienților cu fibroză pulmonară idiopatică.

FPI, o boală cronică rară

Fibroză pulmonară idiopatică (FPI) este o boală cronică rară, de cauză necunoscută, care afectează ambii plămâni. Datorită unor mecanisme necunoscute, se produce o modificare lentă a structurii pereților alveolelor pulmonare, care se îngroașă și devin rigizi.

Medicii încearcă să atragă atenția asupra simptomelor, pentru ca oamenii să-și facă din timp analizele.

Boala care provoacă mai multe decese decât cancerul

Un bărbat se luptă de peste 6 ani cu simptomele ce păreau ale unei răceli de care nu mai scapă: tuse, febră, amețeli, dureri de cap. Acum șase luni a primit diagnosticul de fibroză pulmonară idiopatică și i-a fost prescris un tratament pe care va trebui să-l ia zi de zi.

„Pe viață. Și am și concentrator de oxigen. Când nu mai pot respira. În anumite ore, schimbări de climă nu pot respira și mă pun pe concentrator. Trebuie să oxigenez plămânii, creierul, că de nu e bai, încep să tușesc. Obosesc foarte des, nu pot să fac aproape nimic”, a declarat Nicolae Rus, pacient.

Aceeași boală îi limitează și altui bărbat activitățile zilnice.

Potrivit medicilor, lipsa de aer, oboseala și tusea sunt printre primele simptome care apar. Din păcate, tratamentul doar oprește evolutia bolii, nu o tratează.

Medic: Diagnosticul precoce e foarte importan

Conf. dr. Milena Man, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca spune că „sunt tablete care pot fi luate și care împiedică progresia bolii. Adică opresc boala acolo unde este. Din păcate, încă nu au apărut medicamentele care să repare ce s-a stricat deja. De aceea diagnosticul precoce e foarte important.

Cei mai afectați de această boală sunt cei mai în vârstă și adesea sunt fumători, potrivit stirileprotv.ro.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: