Sari la conținut

Boala ”silențioasă” provocată de consumul de pâine. Cum afli dacă o ai?

Este una dintre cele mai comune boli din lume, însă în multe cazuri este asimptomatică. O anemie care nu mai trece, dificultatea de concentrare sunt semne care pot anunța boala celiacă (intoleranță la gluten).

Glutenul este o proteină prezentă în anumite cereale, precum grâul, ovăzul, orzul, secara şi kamutul. Glutenul are o valoare nutriţională foarte mică iar principala funcţie a acestei proteine este aceea de a acţiona ca agent de legătură, oferind făinii capacitatea de a creşte, ceea ce face posibilă producerea pâinii.

Atunci când există predispoziție genetică, ingerarea unor cantităţi chiar și neînsemnate de alimente care conţin gluten declanşează o reacţie imună în intestinul subţire, cauzând o inflamaţie cronică. Starea inflamatorie cronică duce, în cele din urmă, la distrugerea vilozităţilor intestinale și la limitarea proceselor de absorbție de la nivelul intestinului subțire. Acest proces este însoţit de o serie de simptome care diferă de la individ la individ. Intoleranța la gluten poartă numele de boala celiacă (sau celiachie).

În prezenţa simptomelor care pot fi asociate cu celiachia, un diagnostic iniţial de intoleranţă la gluten se obţine, adesea, doar în baza testelor de sânge. Cu toate acestea, se poate obţine un diagnostic definitiv doar în baza unei biopsii intestinale. În cadrul acestei proceduri se recoltează o probă de ţesut din intestinul subţire care apoi este supusă unei examinări histologice ce poate confirma o posibilă atrofie a vilozităţilor intestinale.

În mod normal, peretele intestinului subțire este acoperit de vilozităţi (proeminenţe la nivelul mucoasei intestinale) şi microvilozităţi care au rolul de a mări suprafaţa intestinului, în vederea absorbţiei nutrienţilor.

La persoanele ce suferă de boala celiacă, aceste vilozităţi sunt semnificativ reduse, iar mucoasa intestinului subțire este direct afectată. Ca urmare a micşorării suprafeţei intestinului subțire, absorbţia proteinelor, grăsimilor, a carbohidraţilor dar mai ales a vitaminelor , mineralelor și microelementelor este redusă, rezultatul fiind malnutriţia şi pierderea funcţionalităţii.

Pasul cel mai important în managementul bolii celiace este însuși diagnosticul.

După diagnostic, boala poate fi ținută sub control fără terapii medicamentoase.

Doar prin simpla adoptare a unei diete fără gluten, pacienţii vor experimenta soluţionarea treptată a simptomelor, chiar dacă acestea s-au menţinut ani de zile până în momentul diagnosticului.

Dr. Alina Stănescu Popp Șef de lucrări, Doctor în științe Medicale: “Intoleranța alimentară la gluten este una dintre cele mai comune boli din lume. Date recente, publicate de Asociația a Societăților Celiace din Europa (AOESC), arată că numai 12-15% dintre cei care au boala celiacă sunt diagnosticați.

Avem de-a face cu o boală care are atât o componentă genetică extrem de importantă (membrii familiilor celiacilor sunt de aproximativ zece ori mai predispuși a se îmbolnăvi de aceeași boală decât restul populației), dar și o componentă externă, aceea a expunerii la gluten în cadrul regimului alimentar.

Iată de ce consider că eforturile noastre trebuie concentrate în trei direcții: identificarea precoce a celiachiei, diagnosticarea corectă (identificarea bolii), precum și tratamentul ulterior, care este simplu de urmat și este bazat pe o dietă fără gluten”.

Dr. Lucian Tudose – Dr. Schär Romania: “Dieta fără gluten este în prezent singura terapie eficientă care garantează celiacilor o stare perfectă a sănătații digestive, caracterizată prin dispariția simptomelor clinice, normalizarea rezultatelor testelor și refacerea structurii normale a membranei mucoasei intestinale. În tratamentul afecțiunii celiace, toate alimentele care conțin derivate din grâu, inclusiv varietăți mai puțin cunoscute, trebuie eliminate complet din regimul alimentar. Este de o importanță crucială conștientizarea faptului că până și cantitățile mici de gluten pot dăuna. Deci, mare atenție la dieta pe care o urmați!

De asemenea e important de menționat că persoanele care urmează dieta fără gluten sunt niște oameni perfect sănătoși. Pot efectua orice fel de activitate fizică, pot avea familii fericite, pot face copii și nu au niciun fel de alte restricții.”

 

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: