Sari la conținut

Boala urinărilor frecvente. Ce o cauzează și care sunt soluțiile de tratament

Incontinența urinară
sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Obiceiuri nocive care îți îmbolnăvesc rinichii

Urinare frecventă. Deși, boala urinării frecvente este des confundată cu incontinența urinară sau cu infecțiile urinare, acestea nu reprezintă același lucru. Este bine să știm cu exactitate cauza urinărilor dese, tocmai pentru a înțelege cum trebuie tratate. Pentru acest lucru, cel mai potrivit este să consultați un medic specialist.

Este posibil să auziți de această afecțiune și sub alți termeni, precum polachisurie sau poliachiurie. Indiferent de cum se numește, aceasta definește același lucru, și anume eliminarea urinii foarte des, însă în cantități reduse. Chiar dacă persoana în cauză nu consumă lichide în exces, sau pur și simplu în cantități mai mari decât de obicei, aceasta va simți nevoia să urineze des, însă nu va elibera cantități normale de urină, ci mult mai mici.

Cauzele acestei afecțiuni

Există diferite cauze care pot determina apariția polakiuriei. Frecvența crescută a micțiunilor incomplete poate fi cauzată de iritația vezicii. Această iritație poate duce la dezvoltarea cistitei, tumorilor sau a incontinenței urinare. De pe urma acestora, o persoană poate suferi de urinări dese incomplete.

De asemenea, dacă suferim de o boală care ne face imposibilă golirea completă a vezicii, cum ar fi un adenom sau cancerul la prostată, este foarte posibil să suferim și de polachiurie.

Un alt factor de risc poate fi diabetul. Unul dintre primele simptome ale diabetului se manifestă prin urinările frecvente.

De asemenea, polakiuria este des întâlnită la femei, atunci când sunt însărcinate, deoarece există multă presiune pusă pe vezică.

Mai sunt și cauze mai puțin frecvente, cum ar fi tuberculoza uro-genitală ( tuberculoza cu aceasta localizare poate sa afecteze rinichii, ureterele, vezica uretrala, sau organele genitale).

Ce este sindromul vezicii hiperactive

O altă cauză a frecvenței micțiunilor incomplete, poate fi reprezentată și de vezica urinară hiperactivă. Acest sindrom se manifestă prin urinările dese, chiar și atunci când nu simțim nevoia. Atunci când avem vezica plină, iar creierul nostru ne trimite acest mesaj, de obicei, putem ignora comanda, până ce înconjurările sunt prielnice.

Însă, atunci când o persoană suferă de sindromul hezicii hiperactive, nu va mai putea face acest lucru. Nevoia de a urina este mult prea intensă și nu poate fi ignorată, sub nicio formă, chiar și atunci când vezica nu este plină. Acest lucru poate afecta calitatea vieții persoanei în cauză și poate aduce stări de anxietate, oboseală și chiar depresie.

Leacuri pentru urinări dese

Pentru a preveni urinările frecvente, trebuie să ne adaptăm unui stil de viață sănătos. Este important ca, în continuare, să ne hidratăm cum trebuie. Pentru femei, există exerciții de întărire a mușchilor vezicii. Acestea se numesc exerciții Kegel și pot fi găsite tutoriale și explicații pe internet despre cum trebuie procedat în cazul acestora.

Trebuie să evităm consumul de alcool și cofeină. De asemenea, înainte de culcare trebuie să fim atenți la cantitatea de lichide pe care o bem.

În funcție de cauza urinărilor frecvente, doctorul va prescrie diferite medicamente precum antiiinflamatoare sau antibiotice.

Dacă infecția urinară este cauza acestora, există diferite ceaiuri care ameliorează inflamația și simptomele acesteia, precum ceaiul de merișor sau cozi de cireșe. De asemenea, coada calului și ghimbirul sunt foarte eficienți.

Așadar, există leacuri pentru urinări dese, însă depinde de cauza acestora. Cel mai bine, este să consultăm un medic specialist, când întâmpinăm astfel de probleme.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel