Sari la conținut

BREAKING NEWS. Incident grav la metrou! Două garnituri s-au ciocnit, panică printre călători! (VIDEO)

Două garnituri de tren s-au ciocnit, după ce una a intrat peste linia unde se afla cealaltă. Din primele informații, nu sunt victime sau pagube materiale, însă este haos în subteran după ce traficul a fost blocat.

Sute de oameni, printre care mulți copii și bătrâni, au rămas blocați în tunel. Metrotrex spune că a fost vorba despre o eroare umană la dirijare și două garnituri s-au tamponat ușor, potrivit digi24.ro.

„Confirmăm că a avut loc un incident feroviar la stația Timpuri Noi, pe care Metrorex deja l-a avizat la AGIFER, urmând ca organele abilitate să investigheze evenimentul și să dispună măsurile care se impun. Unul dintre dintre trenuri a intrat pe linia ocupată de alt tren, ceea ce a produs cuplarea celor două garnituri. Menționăm că în urma acestui incident nu există victime sau pagube materiale”, a transmis Metrorex.

Din cauza unei defecțiuni tehnice, între stațiile Timpuri Noi și Mihai Bravu nu se circulă, iar între stațiile Mihai Bravu și Nicolae Grigorescu se circulă în sistem pendulă.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel