De ce apare bruxismul, încleștarea dinților ziua sau noaptea

Bruxismul este o afecțiune caracterizată prin strângerea, încleștarea dinților fie în timpul zilei, fie în timpul nopții. Dacă nu este tratat la timp bruxismul poate duce la agravarea bolii parodontale, la pierderea smalțului, la decimentarea lucrărilor de ceramică, la afectarea dinților. 

Sunt situații în care bruxismul apare pe fondul altor afecțiuni, mai exact atunci când persoana în cauză are și apnee în somn sau când sforăie. Atunci când există o formă ușoară de bruxism tratamentul nu e necesar, însă există și forme mai grave când intervenția medicului este necesară.

Care sunt cauzele apariției bruxismului:

  • Bruxismul poate să apară din pricina stresului sau a anxietății. Cel care are loc ziua este mult mai ușor de controlat, în schimb cel din timpul nopții nu prea se poate controla, spun specialiștii.
  • Uneori, bruxismul nocturn este considerat a fi cauza malocluziei dar poate să fie și de natura neurologică sau chiar musculară.
  • Sunt studii care arată că există o asociere între bruxism și consumul de alcool sau de cafea.
  • În cazul unui copil, bruxismul poate să apară din cauza durerilor de dinți.
  • Printre cauzele bruxismului mai regăsim și refluxul gastroesofagian, sau boala Parkinson.

Cum recunoști bruxismul:

  • apariția contracțiilor ritmice ale mușchilor maxilarului,
  • sunete de scrâșnire în timpul nopții,
  • durere de cap dimineața,
  • dantura are daune, dinții sunt afectați, de exemplu pot fi sparte plombele, dispariția smalțului,
  • disfuncții maxilare,
  • insomnie,

Stresul poate duce la scrâșnirea dinților pe timpul zilei sau a nopții, de cele mai multe ori în mod inconștient. Bruxismul poate duce la probleme dentare din cauza pierderii treptate a dinților cauzate de erodarea smalțului dentar sau poate duce la hipersensibilitate, inflamații, fisuri, fracturi sau necroză pulpară. Totodată, bruxismul poate agrava o boală parodontală deja existentă, poate determina apariția pungilor gingivale, poate produce fracturarea sau decimentarea lucrărilor proteice sau modificări ale oaselor maxilare. Tratamentul bruxismului trebuie să fie obligatoriu instituit de către medicul dentist cât mai precoce după ce a avut loc diagnosticarea acestei afecțiuni, pentru că disfuncțiile dentare pe care le poate cauza să fie limitate, ne-a spus medicul specialist stomatolog Ion Melnic.

Recent Posts

ACUPUNCTURA poate fi de folos în combaterea asteniei de primăvară

Acupunctura reprezintă o ramură a medicinei tradiționale chineze, cu indicație specială în combaterea asteniei de…

7 ore ago

LISTA spitalelor ce vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în Capitală în perioada 1-6 mai

Nouă spitale de adulţi şi copii şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov vor asigura asistenţa medicală…

8 ore ago

Ce ZODII nu pot păstra un SECRET. Nativii cei mai indiscreţi

Semnul zodiacal în care ne naștem poate influența anumite trăsături de personalitate. Pentru unele zodii…

8 ore ago

INSP: Aproape 900 de cazuri noi de rujeolă în ultima săptămână

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că, în perioada 1 ianuarie 2023-28 aprilie…

9 ore ago

80% în plus la PENSII. BONUS pentru anumite categorii de persoane

Pensionarii vor primi începând cu luna mai deciziile cu pensiile majorate, iar pensiile majorate şi…

9 ore ago

FOTO. Băieţelul vândut de familia din Gorj pe 500 de lei, adus înapoi din Germania

Băieţelul de şase ani din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de…

10 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului