Sari la conținut

Cancer la gât: Petele albe și roșii din gură și răgușeala, primele semne

Sursă foto: pixabay
Orice modificare care apare la nivelul limbii poate indica existența unor afecțiuni

Cancer la gât simptome. Cancerul localizat în zona capului sau gâtului este cel de-al șaselea cel mai răspândit tip de cancer și, cu toate că simptomele sunt în majoritatea cazurilor observabile de către pacienți, aceștia ajung la medic mult prea târziu, două din trei persoane diagnosticate aflându-se deja într-un stadiu avansat al bolii.

An de an, peste 6.000 de români primesc un diagnostic de cancer de cap și gât și mai bine de 2.500 dintre ei pierd lupta cu boala. În plus, ca urmare a diagnosticării târzii, rata recurenței în primii cinci ani de la încheierea tratamentului este de 50%.

Un virus cu transmitere intimă, printre cauzele principale

Fumătorii prezintă un risc cu 15% mai mare de a dezvolta acest tip de cancer, comparativ cu cei care nu au acest viciu, iar consumul de alcool (mai mult de trei unități pe zi în cazul bărbaților, mai mult de două unități pe zi în cazul femeilor), mai ales în combinație cu tutunul, contribuie și el semnificativ la creșterea riscurilor.

Ultimele cercetări au stabilit faptul că peste 45.000 dintre noile cazuri de cancer de cap și gât pot fi atribuite infectării cu tulpini de HPV cu grad înalt de risc, bărbații fiind de 2-3 ori mai predispuși decât femeile să dezvolte această boală.

Cancer la gât simptome

Orice simptom precum usturimi, dureri, inflamații, ulcerații sau umflaturi la nivelul gurii sau gâtului, pete roșii sau albe, blocarea căilor nazale sau sângerarea acestora, răgușeală sau dureri care se întind pe o perioadă de peste trei săptămâni sunt un semnal de alarmă și trebuie supus unui control de specialitate, stomatologic sau ORL.

„Ne privim zilnic în oglindă, ne spălăm zilnic pe dinți și, cu toate acestea, rămânem indiferenți la semnele vizibile, evidente, care ar trebui să ne ridice un semn de întrebare. Orice modificare persistentă la nivelul gurii, gâtului, nasului impune prezența la medic pentru un control care ne poate salva viața.” a declarat Dr. Anca Vereanu, Medic primar specialist Chirurgie dento-alveolară, Doctor în științe medicale.

Cancer la gât poze

Cancer la gât video

Cancer la gât, șanse de supraviețuire

Diagnosticat târziu, tratamentul pentru cancerul localizat la nivelul capului sau gâtului lasă urme care duc la o recuperare dificilă, atât pe plan fizic, cât și psihic. Desfigurarea, diminuarea simțului gustativ, dificultățile de vorbire sau cele de a râde, respira sau înghiți, precum și senzația de gură uscată, fac foarte dificilă întoarcerea pacientului la viața de dinainte de diagnosticare.

Cancer la gât tratament

„Depistat din timp, acțiunea noastră, a medicilor, poate fi una curativă, pacientul având o calitate a vieții cu atât mai bună cu cât boala a fost descoperită mai devreme. În situațiile diagnosticării tardive, din păcate, putem acționa doar pentru a prelungi viața pacientului și a ne îngriji ca aceasta să aibă o calitate cât mai bună cu putință.”, a explicat Dr. Oana Gabriela Trifănescu, Medic primar oncologie la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din București.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel