Sari la conținut

Cancerul de cap și gât, o boală mai puțin cunoscută. Ucide unul din doi suferinzi

Cancerul de cap și gât a reprezentat tema unei ample conferințe care a avut loc la Palatul Parlamentului, în data de 13 septembrie.

La masa rotundă a fost dezbătut timp de câteva ore subiectul “Impactul abordării multidisciplinare în cancerul de cap și gât: informare, depistare precoce, conduită terapeutică”.

Cancerul de cap și gât reprezintă un risc de sănătate semnificativ și totuși rămâne relativ necunoscut și prea puțin diagnosticat. Diagnosticarea și tratarea în stadii incipiente asigură o rată de supraviețuire de 80%-90%. Afecțiunea ocupă locul 6 la nivel european, din punct de vedere al incidenței, iar la nivel global, 5% dintre tipurile de cancer care afectează populația sunt de acest tip.

“Societatea Română de Patologie Oncologică a Capului şi Gâtului (SRPOCG) în parteneriat cu Asociația Sănătate pentru Comunitate (SpC), principalele organizații implicate în campania de informare și conștientizare a factorilor de risc și simptomelor cancerelor localizate în zona capului și gâtului, își doresc inițierea unui dialog cu instituțiile și organizațiile naționale implicate în gestionarea acestei patologii. În prezent, în România, dar și la nivel european, nu există o bună informare asupra acestui tip de cancer, multe cazuri fiind identificate în stadii târzii, ceea ce reduce drastic șansele de supraviețuire ale pacienților.

 

Rata recurenței bolii la 5 ani după încheierea tratamentului este de 50% în cazul diagnosticării în stadii avansate, tocmai de aceea supravegherea medicală corectă în această perioadă este vitală pentru pacienți.”, declară Dr. Dragoș Iancu, președinte al Societății Române de Patologie Oncologică a Capului şi Gâtului (SRPOCG).

Recunoașterea simptomelor poate salva vieți

Informarea precară asupra acestei boli face ca simptomele și semnele cancerului capului și gâtului să nu fie observate de către pacient și mai departe, investigate de către medic.

Daca manifestați unul dintre următoarele simptome mai mult de trei săptămâni, solicită consult medical specializat:

Usturimi sau dureri, inflamații, ulcerații la nivelul limbii sau pereților bucali, pete albe sau roșii

Durere în gât

Răgușeală persistentă

Durere sau dificultate la înghițire

Umflături suspecte la nivelul gâtului

Blocarea căilor nazale sau sângerări ale acestora

Tumorile canceroase sunt localizate în general în zona cavităților nazale, a buzelor, glandelor salivare, cavității bucale sau gâtului.

Atenție sporită la acești factori de risc!

Consumul de alcool

Consumul de tutun – 85% dintre cancerele localizate la nivelul capului sau gâtului sunt legate de fumat

Comparativ cu un nefumător, o persoană care fumează prezintă un risc cu 15% mai mare să dezvolte cancer în zona capului și a gâtului. Alcoolul consumat în combinație cu tutunul crește riscul de îmbolnăvire.

Abordarea multidisciplinară a bolii, un pas cheie al tratamentului

Semnele cancerului de cap și gât sunt, de obicei, identificate în prima fază de către medici specialiști în stomatologie sau ORL (otorinolaringologie). Pentru diagnosticarea și tratarea corectă a afecțiunii, este recomandată o abordare pluridisciplinară a maladiei în care mai sunt implicați anatomopatologul, oncologul, radiologul, chirurgul BMF (bucomaxilofacial) sau oncologic.

 

“Cancerul de cap și gât reprezintă un risc de sănătate semnificativ și totuși rămâne relativ necunoscut și prea puțin sau prea târziu diagnosticat. Educarea pacienților în identificarea primelor simptome si semne specifice ale acestei afecțiuni reprezintă primul pas spre o abordare responsabilă a gravității cancerului de cap și gât. Bolile cronice, din care face parte și cancerul, sunt printre cele mai frecvente și mai costisitoare, iar pentru a trata aceste afecțiuni este necesar să existe o abordare multidisciplinară și o colaborare la nivel cât mai extins, între diferite specializări medicale. Pacienții ce suferă de cancer la cap și gât au nevoie de un protocol clar și complet de tratament pentru a avea o speranță de viață ridicată.”, spune Alina Comănescu, președinte al Asociației Sănătate pentru Comunitate.

Începând cu luna septembrie, toți medicii cu specializări implicate direct în diagnosticarea și tratarea cancerului de cap și gât vor avea acces la primul ghid pentru un parcurs ideal al pacientului. Materialul este conceput de către Dna. Prof. Lisa Licitra, co-fondator și membru al European Head and Neck Cancer Society.

Aceasta este una dintre puținele dăți când societatea și asociația medicală a pacieților vor să facă ceva concret, durabil, pe toate palierele: aparat birocratic, medic și pacient.

Au luat parte la discuții:

Dr. Dragoș Iancu, Președinte al Societății Române de Patologie Oncologică a Capului şi Gâtului și medic radioterapeut la Institutul Oncologic din Iași susține că rata de vindecare și supraviețuire este scăzută pentru că mulți pacienți ajung la medic în stadii avansate. “Cancerul de cap și gât nu se numără pe primele locuri pe plan mondial. Dar, din păcate în România neoplasmele capului si gâtului reprezintă (cel puțin în zona de nord-est) cam locul 3- 4 ca si număr de pacienți care se prezintă pentru consultatie si implicit pentru tratament. (…) Problema este că pacienții vin târziu și ideea de curativitate este din start exclusă. Dacă pacienții ar beneficia de tratament în stadiile I sau II, șansele de supraviețuire ar fi de până la 90%, dar în stadiile II-IV este prea târziu”.

 

Conf. Dr. Laurenția Galeș, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu”, București

 

Alina Comănescu, Președinte Asociaţia Sănătate pentru Comunitate

 

Dr. Diana Păun, Consilier de Stat – Departamentul Sănătate Publică

 

Dr. Corneliu Buicu, Președinte Comisia pentru Sănătate și Familie – Parlamentul României – Camera Deputaților

 

Conf. Dr. Octavian Dincă, Universitatea de medicină și farmacie “Carol Davila” din București, catedra Buco-Maxilo-Facială a precizat că depistarea precoce este crucială, dar trebuie să vină și de la pacient, care atunci când observă ceva neobișnuit la nivelul cavității bucale să se prezinte la medic. “Ulcerațiile, indiferent de dimensiunile lor trebuie să fie un prim semnal de alarmă. Primul lucru care trebuie să-l îngrijoreze pe pacient este tocmai faptul că ele există și să-l determine să meargă la control. Orice ulcerație care nu se vindecă în 14 -21 de zile trebuie să trimită pacientul către un medic specialist. Alte simptome care pot să apară sunt durerile, iritațiile la nivelul mucoasei bucale, senzația de corp străin, halena fetidică, sângerări ale cavității nazale, umflături apărute în zona gâtului”.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel