Sari la conținut

Metoda care crește șansele de supraviețuire ale bolnavilor de cancer pulmonar

Conferinta de presa Povestea pacientului cu cancer pulmonar,

Cancerul pulmonar se situează pe primul loc în România, atât ca număr de cazuri, cât și ca număr de decese în rândul bărbaților, devenind o cauză frecventă de mortalitate și în rândul femeilor.

În fiecare an, în țara noastră, aproximativ 11.000 de români sunt diagnosticați cu cancer pulmonar, această afecțiune fiind responsabilă pentru aproximativ 20% dintre decesele cauzate de cancer. De altfel, numărul deceselor prin cancer pulmonar depășește numărul celor survenite în urma cancerelor de sân, colorectal și stomac, la un loc.

Progresul înregistrat în identificarea biomarkerilor în cancerul pulmonar non-microcelular (NSCLC), care reprezintă aproape 90% din totalul cazurilor de cancer pulmonar și terapiile imuno-oncologice au schimbat practica clinică, aducând speranță pacienților cu această afecțiune.

În acest context, MSD România și Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer atrag atenția cu privire la nevoia urgentă de îmbunătățire a managementului clinic al pacienților cu cancer pulmonar, inclusiv prin testarea biomarkerilor de predicție.

În cazul pacienților cu cancer pulmonar non-microcelular (NSCLC), biomarkerii indică obținerea unui răspuns favorabil la un anumit tip de imunoterapie sau terapie țintită, crescând astfel șansele de supraviețuire și îmbunătățind calitatea vieții.

“În ultimii ani, opțiunile de tratament în cancerul pulmonar NSCLC s-au diversificat semnificativ, odată cu apariția terapiilor țintite și, mai recent, a imunoterapiilor. În prezent, conceptul de medicină personalizată în oncologie include și testarea biomarkerilor, cu rol în identificarea tratamentului potrivit pentru fiecare pacient”, a declarat Conf. Univ. Dr. Laura Mazilu, medic primar oncolog.

“Managementul clinic al cancerului pulmonar a devenit extrem de complex, iar analiza histopatologică și evaluarea biomarkerilor în cazul cancerului pulmonar, altul decât cel cu celule mici (NSCLC), sunt componente cheie în stabilirea diagnosticului de certitudine și în alegerea tratamentului adecvat pentru fiecare pacient în parte. De asemenea, timpul alocat evaluărilor țesutului canceros se constituie ca element primordial în starea generală a pacientului și în managementul ulterior al acestuia”, a adăugat George Daniel Buzete, medic specialist anatomopatolog.

Biomarkerii, o piesă importantă în tratamentul cancerului pulmonar

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer lansează prima platformă online despre testarea biomarkerilor dedicată pacienților cu cancer pulmonar, în cadrul campaniei “Viața fără piese lipsă – Acționează. Discută. Testează”, o inițiativă realizată în parteneriat cu MSD România.

Platforma pulmonar.invingemcancerul.ro conține informații cheie despre cancerul pulmonar, imuno-oncologie, biomarkeri și rolul testării acestora în tratamentul cancerului pulmonar, dar și un ghid de conversație menit să îl ajute pe pacient în discuțiile cu medicul, pentru a înțelege mai bine cum funcționează această testare și de ce este importantă pentru stabilirea tratamentului adecvat, în timp util.

“Cancerul pulmonar este o problemă majoră de sănătate publică și fiecare dintre noi trebuie să contribuie la conștientizarea amplorii acestui tip de cancer. În lipsa unor campanii de informare pentru populația aflată la risc, dar și a accesului întârziat la terapii inovatoare, șansele de supraviețuire pentru pacienții cu  cancer pulmonar scad considerabil. În acest context, testarea biomarkerilor este extrem de importantă pentru acești bolnavi – ei pot primi tratamenul potrivit și pot câștiga timp prețios în lupta împotriva cancerului”, a declarat Cezar Irimia, Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.

“În țara noastră, testarea biomarkerilor validați se face gratuit, la recomandarea medicului, în baza unui voucher pe care pacientul îl folosește la un laborator de specialitate. În prezent, costurile acestor testări sunt acoperite de companiile farmaceutice. Apreciem demersurile autorităților, recent anunțate public, de a crea un program național de testare, cu finanțare de la bugetul de sănătate, și ne-am bucura să vedem rezultatele începând cu acest an”, a adăugat acesta.

“Biomarkerii reprezintă o piesă foarte importantă în tratamentul cancerului pulmonar, întrucât ajută la identificarea profilului de pacient care ar putea răspunde pozitiv la o anumită terapie. Prin derularea campaniei <<Viața fără piese lipsă – Acționează. Discută. Testează>>, MSD România își propune să ajute pacienții cu cancer pulmonar NSCLC să înțeleagă mai bine rolul biomarkerilor în tratamentul acestei afecțiuni, îi încurajează să discute despre testare cu medicul lor și să ia decizii informate împreună cu acesta”, a declarat Nicolas Renard, Director General MSD România.

Informații cheie despre biomarkeri și rolul acestora în tratamentul cancerului pulmonar

Biomarkerii sunt indicatori care oferă informații despre procesele biologice normale, procesele de boală sau răspunsuri farmacologice la o intervenție terapeutică, fiind elemente-cheie în oncologie și pentru medicina personalizată. Cu ajutorul biomarkerilor, pot fi identificate persoanele care au o anumită formă de cancer sau care sunt expuse riscului de a fi diagnosticate cu această boală. De asemenea, ei pot contribui la selectarea persoanelor care au cea mai mare probabilitate de a obține beneficii terapeutice în urma unor tratamente precum terapiile imuno-oncologice sau terapiile țintite. În plus, biomarkerii pot fi utilizați pentru monitorizarea remisiunii în cazul pacienților diagnosticați cu cancer.

Biomarkerii relevanți în cancerul pulmonar NSCLC sunt EGFR, ALK, ROS1, BRAF și PD-L1 [3]. Conform ghidurilor Societății Europene de Oncologie Medicală (ESMO) [3], înainte de inițierea oricărui tratament este recomandată testarea biomarkerilor. Pe baza informațiilor obținute în urma testării, tratamentul cancerului pulmonar non-microcelular poate fi individualizat.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel