Sari la conținut

Când trebuie să iei vitamina D, potrivit experților în sănătate

surse de vitamina d
Sursă foto: Getty Images
Surse de vitamina d

Când ne gândim la suplimente, multivitaminele, omega-3 și probioticele sunt adesea cele la care ne gândim prima dată. Cu toate acestea, dacă uităm de vitamina D, facem o mare greșeală.

Medicul Roxana Ehsani spune că vitamina D este una dintre cele patru vitamine solubile în grăsimi (A, E și K sunt celelalte). Este și un hormon pe care corpul îl creează după ce a fost expus la soare, jucând o serie de roluri importante în organism, adaugă Ehsani. Este vorba de susținerea sistemului imunitar, a funcției musculare și nervoase, a capacității corpului de a absorbi calciul și multe altele.

Chiar dacă vitamina D este esențială pentru sănătate, cercetările sugerează că aproximativ 25% dintre americani au carențe de vitamina D. Acest lucru s-ar putea datora faptului că există puține surse alimentare de vitamina D și mulți nu văd soarele în timpul iernii, scrie Eatingwell.

 

Când trebuie să iei vitamina D, care este valoarea zilnică recomandată

Valoarea zilnică recomandată (DV) a vitaminei D pentru un adult este de 20 mcg (800 UI sau unități internaționale)

De exemplu, un ou și o cutie de ton au fiecare peste 1 mcg. Dacă nu consumați zilnic somon sau păstrăv, poate fi dificil să atingeți această doză doar prin alimente, deoarece majoritatea surselor alimentare de vitamina D oferă cantități mici.

De aceea, mulți oameni obișnuiesc să ia suplimente de vitamina D.

 

Factori care trebuie luați în considerare pentru consumul de vitamina D

În primul rând, mai multe afecțiuni pot influența nivelurile (sau nevoile) de vitamina D ale unui individ. Acestea includ osteoporoza sau osteopenia, depresia, bolile renale sau hepatice și afecțiuni neurologice.

Potrivit lui David Davidson, medic cardiolog la Endeavour Health Medical Group din Chicago, Illinois, este foarte important ca „persoanele cu probleme de absorbție, cum ar fi boala inflamatorie intestinală sau operația de bypass gastric” să beneficieze de îndrumări personalizate despre când trebuie să ia vitamina D.

Greutatea corpului poate modifica absorbția și doza, așa că asigurați-vă că cereți medicului o recomandare individuală înainte de a începe să luați vitamina D.

 

Obiceiuri dietetice care favorizează absorbția vitaminei D

Deoarece vitamina D este o vitamină solubilă în grăsimi, este bine să o combinați cu o masă care include alimente bogate în grăsimi, cum ar fi avocado, nuci, semințe, lactate cu grăsimi și fructe de mare grase, pentru a spori absorbția.

 

Tipuri de vitamina D

Există două tipuri de vitamina D: 2 și 3.

Plantele cultivate cu UV, ciupercile și alimentele fortificate furnizează D2, în timp ce obținem D3 din lumina soarelui și ingrediente de origine animală. Deși ambele sunt importante și benefice, vitamina D3 este mai biodisponibilă decât vitamina D2.

Înseamnă că organismul folosește vitamina D3 mai eficient, așa că este posibil să aveți nevoie de o doză mai mare de vitamina D2 pentru a obține aceleași efecte ca și la un supliment care include doar D3.

 

Când trebuie să iei vitamina D. Dimineața sau seara?

Ehsani și Davidson sunt de acord că nu contează la ce oră din zi se ia suplimentul de vitamina D.

Mulți oameni o iau dimineața. Nu ar trebui să existe o diferență substanțială în ratele de absorbție, indiferent de momentul zilei.

 

Când trebuie să iei vitamina D. În timp ce mâncăm sau după masă?

Deoarece este o vitamină solubilă în grăsimi, alimentele, în special grăsimile sănătoase, vor ajuta la absorbția vitaminei D.

De exemplu, dacă aveți tendința de a mânca pâine prăjită cu unt în fiecare dimineață, luați atunci vitamina D. Dacă îți place să mănânci la cină o salată, acoperită cu o mână de nuci, ia-ți vitamina D înainte de a te așeza la masă.

Ideal ar fi să luați suplimentul de vitamina D cu o gustare care include o sursă de grăsimi.

Dacă această strategie pare dificil de respectat sau dacă aveți greață, constipație, schimbări ale apetitului sau alte simptome adverse după ce ați luat suplimentul la acel moment al zilei, discutați cu medicul.

Popescu Daniela

Popescu Daniela, jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel