Sari la conținut

Când va avea loc trecerea la ORA de VARĂ în 2024. Cum ne afectează sănătatea? SOLUŢII de adaptare

FOTO: UNSPLASH

Medicii spun că avem nevoie de aproximativ o săptămână pentru ca organismul să se adapteze complet la schimbarea de oră. În cazul trecerii la ora de vară, vom dormi cu o oră mai puțin.

Luna aceasta, România trece la ora de vară, moment în care ceasurile românilor vor fi date înainte cu o oră. Astfel, ora 03:00 va deveni ora 04:00, urmând ca acest orar să rămână valabil până în ultimul weekend din luna octombrie, când România va reveni la ora de iarnă.

Schimbarea are loc de fiecare dată în weekend, în timpul nopții, pentru ca impactul asupra activităților esențiale să fie cât mai mic.

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie. Ultima duminică a lunii martie va fi cea mai scurtă zi a anului, având doar 23 de ore, în loc de 24. 

Revenirea la ora de iarnă va avea loc pe data de 27 octombrie 2024, când ora 04:00 va deveni din nou ora 03:00, iar noaptea va fi mai lungă. Ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în România în anul 1932, primii care au adoptat această schimbare fiind germanii, în 1916, aminteşte antena3.ro.

Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară în România, însă, în 1997, acest lucru s-a stabilit oficial, prin Ordonanţa nr. 20/1997.

„În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00”.

Printre efectele negative ale acestei schimări se numără problemele de concentrare, din cauza lipsei de somn și a modificării ritmului circadian obișnuit al corpului. De altfe, această perioadă este asociată și cu creșterea numărului de accidente la muncă.

Sănătatea mintală este afectată

Sănătatea mintală este afectată atunci când ora se schimbă, fiind o legătură strânsă între ritmul interior și starea de bine. Dacă ritmul circadian este perturbat, atunci sănătatea mintală poate avea de suferit. Acest lucru este mult mai frecvent în cazul persoanelor care lucrează cu normă întreagă.

Probleme cardiovasculare

Statisticile arată că există o creștere a cazurilor de infarct miocardic și accident vascular cerebral imediat după ce se trece la ora de vară. Trecerea la ora de vară și pierderea unei ore de somn cresc cu 25% riscul de a face un atac de cord, potrivit unui studiu. În plus, Academia Americană de Neurologie notează că rata unui AVC ischemic este cu 8% mai mare în primele două zile după trecerea la ora de vară.

Soluții de adaptare

– exerciţiu fizic zilnic timp de 30 minute şi plimbări în aer liber;

– o alimentaţie bogată în legume şi fructe, dar şi o hidratare corectă, cu evitarea consumului de cafea sau ceai negru după orele prânzului;

– crearea unui climat cât mai relaxant în dormitor, care să favorizeze instalarea somnului;

– aerisirea corectă a încăperii, fără lumina ecranului de televizor, tabletă, laptop, telefon;

– evitarea somnului de după-amiază sau a aţipitului peste zi.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel