Sari la conținut

Cârcei, sforăit, răni în colțul gurii? Nu ignora aceste simptome! Pot ascunde boli grave

Cârcei? Sforăit? Uneori ai senzația de nod în gât și nu poți să respiri corect, iar în timpul nopții te supără cârceii, sforăi în unele nopți? Deși aceste gesturi, nu sunt afecțiuni în sine, pot fi semne care să ascundă existența unor probleme medicale pe care ar fi indicat să le descoperi pentru liniștea ta.

Anumite simptome chiar dacă ești tentată să le ignori, ar putea ascunde anumite probleme medicale, așa că fii atentă la ceea ce-ți transmite corpul.

Iată ce înseamnă anumite simptome atipice:

  • Senzația de nod în gât. Este foarte posibil să te confrunți cu această senzație atunci când ai emoții puternice, când ești foarte stresată. Dar, sunt și situații când această senzație poate ascunde boli serioase precum sunt: afecțiuni ale esofagului, anumite probleme legate de glanda tiroidă, probleme legate de coloana vertebrală. Mergi la medic pentru efectuarea unor investigații, iar dacă nu este descoperită nicio afecțiune medicală, atunci poți scăpa de această senzație neplăcută cu ajutorul terapiei.
  • Ce înseamnă cârceii care apar noaptea. Atunci când te lupți cu cârceii ce-și fac simțită prezența noaptea este foarte posibil ca organismul tău să aibă o deficiență de calciu, magneziu sau potasiu. La fel de posibil este să fii deshidratată. Dacă aceste simptome apar și ziua, mai ales atunci când mergi sau practici un sport, mergi la medic. Este posibil să ai anumite probleme legate de coagularea sângelui, dar există și posibilitatea unor probleme articulare sau osoase. Medicul este cel care îți poate spune cu certitudine dacă ai sau nu ceva, dacă trebuie să urmezi un tratament sau doar să-ți schimbi alimentația, să consumi mai multe fructe și legume proaspete sau să iei suplimente cu vitamine și minerale.
  • Sforăi noaptea? Nu este plăcut mai ales pentru partenerul tău să te audă noapte de noapte cum sforăi. Însă, este posibil ca sforăitul să ascundă de exemplu, o problemă medicală numită apnee în somn. Sau să ai sinuzită. De asemenea, persoanele care au prea multe kilograme în plus au des astfel de neplăceri. Cel mai bine este să te vadă un medic și să elimini existența oricărei probleme medicale. Totodată este indicat să fii hidratată, să stai departe de alcool.
  • Ai răni în colțul gurii? Mergi la medic. Poate să fie o probleme legată de imunitate, de carența de vitamina B12, dar de vină poate să fie și candida sau chiar existența unui streptococ.
Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel