
Care este legătura dintre inimă și plămâni? Medic pneumolog: Bolile inimii au consecințe nefaste asupra plămânului

Care este legătura dintre inimă și plămâni? Medic pneumolog: Bolile inimii au consecințe nefaste asupra plămânului
Prof. dr. Miron Alexandru Bogdan, medic pneumolog și profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, din București, a explicat Care este legătura dintre inimă și plămâni.
Potrivit medicului, între plămâni și inimă există o relație extrem de strânsă. Bolile plămânului pot să aibă consecințe nefaste asupra inimii. Acest binom plămân-inimă, inimă-plămân, este una dintre marile taine.
Te-ar mai interesa: Spune NU osteoporozei! 6 moduri de a îmbunătăți de...
„Între plămâni și inimă există o relație extrem de strânsă. Bolile plămânului pot să aibă consecințe nefaste asupra inimii, bolile inimii au consecințe nefaste asupra plămânului. Deci acest binom plămân-inimă, inimă-plămân, este una dintre marile taine, marile realități din existența organismului uman, așa cum a fost conceput și plămădit. Plămânul și inima sunt un tandem, iar dacă inima e bolnavă, plămânii, la rândul lor se pot îmbolnăvi și ipso facto, circulația pulmonară poate suferi consecințe care să reprezinte o hipertensiune pulmonară.”, a declarat prof. dr. Miron Alexandru Bogdan, pentru BZI.
Te-ar mai interesa: Ce cauze are la baza mirosul puternic al transpira...
„Insuficiența cardiacă îmbolnăvește retrograd”
„O persoană cu hipertensiune arterială sistemică, de aceea care se măsoară cu manșeta, dacă nu se tratează, ajunge să-și îmbolnăvească inima, adică ventriculul stâng, care e branșat la circulația sistemică, la circulația aortică și dacă nu se caută și nu se tratează corect, poate să ajungă la insuficiență ventriculară stângă, adică la insuficiență cardiacă.
Te-ar mai interesa: Fructul interzis celor care suferă de colon iritab...
Insuficiența cardiacă îmbolnăvește retrograd, adică mai în sus plămânul din care-i vine sângele și uneori plămânul acesta își îmbolnăvește sistemul circulator, astfel încât apare o hipertensiune pulmonară se cheamă aceasta, care își are obârșia într-o afecțiune a ventriculului stâng, care s-a îmbolnăvit din cauza hipertensiunii arteriale esențiale netratate.
E motivul pentru care noi îi sfătuim pe pacienții noștri nu numai să se caute și să-și asigure diagnosticul hipertensiunii arteriale sistemice, dar și să fie foarte consecvenți, să-și facă un tratament continuu, să nu considere că dacă și-au normalizat într-un anumit moment valorile presiunii arteriale sistemice au încheiat conturile cu hipertensiunea arterială.”, a adăugat prof. dr. Miron Alexandru Bogdan.
Te-ar mai interesa: Atacul de cord poate afecta creierul? Medicii neur...
Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.
Urmăriți Doctorul Zilei și pe Google News.
Ne puteti de asemenea urmari si pe Telegram.