Sari la conținut

Care sunt cele mai în vogă imprimeuri ale sezonului? Combinația care te face irezistibilă toamna asta

Imprimeurile sunt modele imprimate direct pe materialele textile, care aduc culoare și unicitate pieselor vestimentare. Imprimeurile sunt inspirate din natură, cum este modelul leopard sau piele de șarpe, dar pot fi și un mix de urban, modern, etnic sau tribal în același timp.

Cum să alegi imprimeurile sezonului și să le combini pentru o ținută chic.

Deși sunt extrem de interesante, imprimeurile nu sunt ușor de purtat. Designerul Luminița Staicu ne-a spus ce imprimeuri e bine să alegem și cum să le asortăm în noul sezon.

Imprimeurile cu buline

Imprimeurile cu buline sunt cel mai ușor de asortat. Bulinele merg mixate cu foarte multe nuanțe și culori, cat și cu alte piese vestimentare uni.

Dacă optezi pentru o cămașă sau un sacou cu buline, acestea pot fi purtate cu jeans sau pantaloni uni cu nuanțe complementare sau neutre.

Bleumarin cu muștar, de exemplu, poate da ținutei un aer vintage minunat. Poți asorta o bluză cu imprimeu cu o pereche de pantaloni negri pentru a-ți înviora zilele la birou. Bulinele mari atrag atenția iar cele mici sunt delicate și extrem de feminine.

Imprimeurile fantezie

Imprimeurile fantezie sunt printre cele mai interesante, combinând culori, texturi și forme diferite pentru un design chic și unic.

Pentru ca sunt destul de greu de asortat, este ideal să găsești compleuri întregi. Cu siguranță acestea vor atrage toate privirile și te vor face să te simți apreciată.

Poartă o fustă creion cu sacou cu imprimeu fantezie și combină-le cu o cămașă sau maletă albă, bej sau neagră. Renunță la accesoriile colorate pentru că imprimeul unic va atrage toată atenția asupra lui! Desigur, piesele compleului se pot purta și separat, dar numai cu piese vestimentare uni.

Dacă preferi pantalonul în locul fustei, este și aceasta o variantă foarte binevenită, care se pretează oricăror întâlniri sau ore ale zilei.

Imprimeurile geometrice

Zeci de modele geometrice apar mai ales toamna, să înveselească ținutele de pe străzile aglomerate ale orașului. Extrem de urbane, imprimeurile geometrice cu pătrate sau carouri sunt chic și ușor de purtat, dând un aer elegant și studiat ținutei alese.

Optează pentru pătrățele în culori deschise pentru o ținută office confortabilă, pe care să o porți într-o zi de toamnă la birou, potrivit designerului Luminița Staicu.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel