duminică, octombrie 2, 2022

Carrefour România și Fundația Carrefour își iau angajamentul să susțină Crucea Roșie Română în lupta împotriva pandemiei Covid-19 și donează 200.000 EUR.

Bani ce vor fi folosiți pentru dotarea cu echipamente medicale a spitalelor din linia întâi din țară, recomandate de către Ministerul Sănătății.

Suntem recunoscători întregului mediu de afaceri, care a reacționat cu atât de multă deschidere la nevoile unei țări aflate în stare de urgență. Este un moment crucial, în care toate eforturile ce vin să ne susțină își găsesc ecou într-o mișcare de solidaritate cu impact pozitiv asupra diminuării efectelor acestei crize sanitare”, a declarat dl. Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății.

Te-ar mai interesa: MIRACOLELE meloterapiei! Ce muzică să ascultăm dac...

Pe lista spitalelor ce urmează să primească echipamente medicale, la recomandarea Ministerului, se află: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara.

„Suntem într-un punct greu de determinat al combaterii COVID-19 și demersurile noastre, mediul de afaceri și societate civilă, sunt încă departe de a fi încheiate. Rămânem alături de cadrele medicale și le mulțumim pentru responsabilitatea cu care se îngrijesc zi de zi de pacienții aflați în spitale, în carantină sau izolare. Aportul fiecăruia dintre noi este esențial în perioada următoare și fiecare bătălie câștigată este importantă, până la ieșirea cu bine din această criză. Coeziunea între diferitele entități este extrem de necesară în acest moment și este bine să știm că ne putem baza unii pe ceilalți.”, a declarat Anca Damour, Executive Board Member, Carrefour România.

Te-ar mai interesa: Scăpăm de retrogradarea celor 6 planete! Iată care...

„Crucea Roșie Română este mândră să ducă mai departe eforturile convergente ale partenerilor noștri și să îndeplinească un rol și o responsabilitate atât de mari în aceste vremuri dificile. Suntem recunoscători pentru toată încrederea cu care ne investesc colaboratorii noștri”, a declarat Ioan Silviu Lefter, Director General, Crucea Roșie Română.

Printre echipamentele de uz medical ce vor ajunge către spitale se numără: soluții dezinfectante, măști, mănuși și combinezoane, protecții pentru încălțăminte și viziere medicale, ochelari de protecție cu aerisire indirectă.

Te-ar mai interesa: Premieră în România: Asociația Moașelor organizeaz...

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Parteneri
spitale private