Sari la conținut

Casa de Sănătate plătește facturile la utilități! Iată unde și din ce motive. Pare incredibil, așa-i?

Foto: arhiva doctorulzilei.ro
Blocuri fără căldură și apă caldă în decembrie 2024

Casa de Sănătate plătește facturile la utilități! Iată unde și din ce motive. Pare incredibil, așa-i? Și totuși este vorba de un program-pilot ce ar reduce costurile de spitalizare.

Un program pilot din Marea Britanie prevede că medicii de familie pot prescrie, pe lângă tratamentele medicale, și… încălzire. Dar asta nu e tot, factura la utilități va fi plătită de Casa de Sănătate. Cum este posibil?

Ei bine, motivul este unul cât se poate de simplu: autoritățile vor să reducă astfel cheltuielile din spitale. Așadar, în loc să se interneze în spital, omul se tratează acasă iar Casa de Asigurări de Sănătate îi plătește facturile la utilități, respectiv încălzire.

Cine beneficiază de plata utilităților

Iar de aceste așa-numite rețete pentru încălzire termică vor beneficia pacienții ale căror boli se deteriorează grav dacă stau în frig.

Potrivit programului pilot din Marea Britanie, sistemul de sănătate speră să economisească bani în acest fel, întrucât pacienții în cauză nu vor avea nevoie de spitalizare și programări suplimentare la medicii de familie.

Potrivit cercetătorilor medicali, citați de Radio România Actualități, costul anual pentru sistemul de sănătate cauzat de pacienții care nu au bani de utilități ajunge la 860 de milioane de lire.

De altfel, un studiu realizat chiar înainte de explozia prețurilor la energie mai arată că în Marea Britanie, în fiecare an mor 10 mii de persoane din cauza frigului.

Unde se va derula programul-pilot

Programul-pilot care începe astăzi se derulează în trei regiuni diferite din Marea Britanie și de el beneficiază 150 de familii.

Reprezentanții sistemului de sănătate spun că este foarte limpede că este mult mai ieftin și mai simplu ca ei să plătească facturile la energie pacienților cu boli cronice, decât ca aceștia să ajungă în spital.

Facturile la utilități au explodat și în Marea Britanie, dublându-se față de iarna trecută. Guvernul oferă ajutoare financiare tuturor familiilor cu plata acestor facturi până în aprilie anul viitor, mai notează Radio România Actualități.

Dacă ținem cont de problemele sistemului medical de stat din România și de frigul din case, probabil că un astfel de program ar fi utopie la noi. Așa că putem rămâne doar la paracetamol…

Simona David

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel