Sari la conținut

Cât câștigă un medic român în perioada de pandemie? Sumele sunt incredibile!

medic de gardă

În perioada pandemiei, salariul unui medic român a crescut considerabil. Acest lucru este valabil chiar și pentru personalul auxiliar medical. De la salariul de bază, se adaugă un spor de COVID de 75%, la care se mai adaugă gărzile efectuate.

Potrivit datelor oficiale furnizate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în urmă cu două săptămâni, 992 de persoane care își desfășoară activitatea aici au ales să se vaccineze anti COVID.

În cadrul unității își desfășoară activitatea 545 de medici, dintre care 310 medici rezidenți, 85 de registratori medicali, 326 de infirmieri, 83 de brancardieri și în jur de 30 de farmaciști. Din totalul de puțin peste 2.000 de cadre medicale, s-au vaccinat mai puțin de o mie.

În ceea ce privește sporurile încasate pentru activitatea derulată pe COVID, 689 de cadre medicale din cadrul spitalului au primit spor de COVID pentru prima lună a anului.

Sporul de COVID reprezintă, potrivit normelor legale în vigoare, 75% din valoarea salariului de bază încasat de acel angajat. Acest spor vine să se adauge altor sporuri luate de personalul din spital și, desigur, salariilor de bază ale angajaților de aici, conform Aradon.ro

Potrivit datelor furnizate de spital, un medic primar de la UPU (Unitatea de Primire Urgențe), probabil cea mai încercată secție mereu, a încasat în mână în luna ianuarie 20.090 de lei (peste 4.100 de euro), cu tot cu sporul de COVID, având un salariu brut de 34.313 lei (adică undeva la 7.000 de euro), în timp ce unii dintre medicii rezidenți de la UPU au avut în ianuarie cu un salariu de 10.199 de lei în mână (cu tot cu sporurile cuvenite), adică peste 2.000 de euro pe lună, salariul brut pe ianuarie ajungând la 17.434 lei (peste 3.500 de euro).

Tot în cadrul Unității de Primire Urgențe (UPU), în mare, asistenții medicali s-au ales cu un venit net pentru luna ianuarie 2021 de 6.090 lei (peste 1.200 euro), având venituri brute în valoare de 10.396 de lei (2.130 euro). Nici infirmierii de la UPU nu au dus-o rău din punct de vedere al veniturilor, având în ianuarie un salariu brut de 6.717 lei și plecând acasă, după ce statul le-a reținut toate taxele și impozitele, cu 3.935 de lei (peste 800 de euro). Aproape același lucru l-am putea spune despre brancardieri care aveau trecut, pe fluturașii lunii ianuarie 2021, un salariu brut de 6.267 de lei, respectiv 3.729 de lei net.

Salariul unui medic român în secția de COVID  ajunge și la 3000 de euro

Cu peste 3.000 de euro în mână, pe lună, au plecat acasă și medicii primari de pe secțiile COVID. În ianuarie 2021, un medic de la aceste secții, aflate de un an de zile în atenția tuturor, a încasat un venit brut de 27.586 de lei (peste 5.000 de euro), iar în mână 16.159 de lei (peste 3.300 de euro).

Medicii rezidenți de aici s-au ales în ianuarie cu doar 14.081 de lei salariu brut (undeva în jur de 2.880 de euro) și cu doar 8.249 de lei bani în mână (nici 1.700 de euro).

Un asistent medical de pe secția COVID a primit în ianuarie 2021 un salariu brut de 9.800 de lei, încasând în mână 5.741 de lei (1.174 de euro).

Infirmierii de aici au plecat acasă cu 3.617 lei, adică aproape 750 de euro (6.173 de lei fiind salariu brut, echivalentul a 1.260 de euro), iar brancardierii au plecat acasă tot luna trecută cu 3.431 de lei, echivalentul a 700 de euro (având un salariu brut la început de an de 5.697 de lei, adică undeva la 1.200 de euro).

Salariul unui medic român în secția de Medicină Internă

Salarii mult mai mici au medicii, asistenții, infirmierii și brancardierii de pe secțiile de Medicină internă ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Ceva peste 10.000 de lei au încasat în mână medicii de pe secțiile Interne ale spitalului, în ianuarie 2021.

Mai exact, salariul brut al unor medici de aici a fost undeva în jurul sumei de 18.156 de lei (3.100 de euro), netul ajungând, după reținerea tuturor dărilor către stat, la 10.636 de lei (2.180 de euro).

Un medic român rezident de aici a câștigat în ianuarie 8.441 de lei, salariu brut, adică echivalentul a 1.730 de euro, în mână plecând acasă cu suma de 4.938 de lei (undeva peste o mie de euro). O asistentă medicală de pe secțiile de Interne avea în ianuarie 2021 un salariu brut de 7.274 de lei (1.500 de euro), iar în mână pleca acasă cu 4.261 de lei (peste 870 de euro).

Un infirmier de aici încasa în mână, pentru munca depusă în ianuarie 2021, 2.988 de lei (612 euro), la un salariu brut de 5.100 de lei (peste 1.00 de euro), iar un brancardier – 2.306 lei (472 de euro), la un venit brut de 3.937 de lei (800 de euro). Precizăm încă o dată că aceste salarii sunt doar exemplificative.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel