marți, aprilie 14, 2026
12.7 C
București

Cât costă minivacanța de 1 mai la mare, la munte și în alte destinații turistice

Zeci de unităţi de cazare își deschid porțile în stațiunile turistice din toată țara în minivacanţa de 1 Mai 2026. De alfel, ca în fiecare an, în această zi se deschide oficial și sezonul estival pe litoralul românesc, iar numeroase hoteluri și pensiuni își așteaptă deja turiștii. Prețurile variază în funcție de stațiune, clasificarea unității și serviciile incluse.

În Mamaia, pachetele pentru trei nopți pornesc de la aproximativ 378 lei/cameră (două persoane) la hoteluri de două stele, fără masă. Pentru trei stele, prețurile ajung la circa 861 lei cu mic dejun, iar la patru stele – 1.128 lei. Hotelurile de cinci stele pot ajunge la aproximativ 2.010 lei pentru același interval, cu mic dejun inclus.

La Eforie Nord, la un hotel de trei stele, tariful pe cameră este 496 lei fără servicii de masă, iar la hoteluri de patru stele fie 1.171 lei cu mic dejun inclus, fie 1.995 lei cu demipensiune, cu acces la zona SPA şi piscină interioară.
În Costinești, prețurile la hoteluri de trei stele variază între 599 și 1.320 lei pentru trei nopți, fără servicii de masă. În Neptun, tarifele pornesc de la aproximativ 996 lei la trei stele cu mic dejun inclus, iar la patru stele pot fi chiar ușor mai mici, în jur de 914 lei.
wikimedia.org
În Vama Veche, cazarea la trei stele pornește de la aproximativ 1.425 lei fără masă și poate ajunge la 1.941 lei cu mic dejun și acces la piscină, în funcție de condițiile meteo.

Pentru cei care preferă muntele, prețurile sunt variate, transmite Antena 3 CNN.

Minivacanța la munte și în alte destinații turistice

În Sinaia, tarifele pornesc de la 657 lei la trei stele și pot depăși 3.200 lei la cinci stele, cu facilități SPA incluse.

În Predeal, o cameră la trei stele costă între 827 și 1.489 lei, în funcție de pachet, iar la patru stele poate ajunge la peste 2.600 lei.

Citeste si…

În Poiana Brașov, prețurile pornesc de la aproximativ 722 lei la trei stele și pot depăși 2.000 lei la patru stele, cu acces la SPA.

Alte opțiuni includ Călimănești-Căciulata, unde tarifele pornesc de la 772 lei, sau Băile Felix, unde camera la un hotel de patru stele ajunge la 2.753 lei cu demipensiune (pachet băuturi inclus, acces Aquapark, piscine şi saună), iar la cinci stele la 3.127 lei cu mic dejun inclus, cu acces la centrul SPA şi Aquapark.
Pentru o experiență diferită, în Delta Dunării, cazarea începe de la aproximativ 848 lei la trei stele și poate depăși 4.000 lei la patru stele, cu pensiune completă și activități incluse (cocktail primire, produse tradiţionale pescăreşti, muzică live cu artişti consacraţi, şedinţe de masaj cu pietre de jad şi activităţi de relaxare).

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

TOP 5 fructe care întineresc creierul și previn instalarea demenței

Declinul mental care apare treptat, deodată cu înaintarea în...

HOROSCOP. Aceste ZODII vor trece printr-o perioadă de foc de la mijlocul lunii aprilie 2026

Astrologii avertizează că după jumătatea lunii aprilie 2026 cinci...

Asistenta medicală care a salvat vieţi luptă acum pentru propria viaţă!

Mihaela Roşu a lucrat ani de zile ca asistentă...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Litoralul românesc și-a menținut competitivitatea în sezonul estival 2025

Litoralul românesc și-a menținut competitivitatea în sezonul estival 2025....

Citește și