Din cuprinsul articolului
Uraniul sărăcit reprezintă un produs secundar al procesului de fabricare a combustibilului pentru centralele nucleare. Acesta a fost folosit pe scară largă în primul război din Golf din 1991, apoi în Bosnia în 1995 şi în războiul din Balcani în 1999.
Comisia O.N.U. pentru Drepturile Omului a clasat armele cu uraniu sărăcit în aceeaşi categorie cu armele nucleare, chimice şi bacteriologice, cu cele cu napalm şi cu bombele cu efect de brizantă (cluster bomb). Pentagonul a recunoscut că a recurs la obuze cu uraniu sărăcit de două ori, în 2015, în operaţiuni din Siria împotriva grupării Statul Islamic.
Potrivit specialiştilor, efectele armelor de acest tip sunt semnificative atât pentru militarii care suferă atacuri, dar şi pentru populaţiile care locuiesc în acele teritorii, chiar şi la mulţi ani de la încheierea unui conflict.
Uraniul sărăcit este un produs secundar al procesului de îmbogăţire a uraniului. Este definit ca „sărăcit” deoarece în timpul procesului de îmbogăţire procentul izotopului fisionabil U-235 este redus de la 0,7% la 0,2%. Acesta are un impact devastator asupra ţintelor lovite, de exemplu tancurile inamice, din cauza forţei de penetrare a materialelor de construcţie, de regulă oţel.
Conform Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), uraniul sărăcit este „un metal greu, poluant chimic şi radioactiv„. La impactul cu ţinta, obuzele perforante cu uraniu produc pulbere şi alte fragmente metalice.
Risc de îmbolnăvire de cancer a persoanelor aflate în raza de acţiune
Stefania Divato, jurnalist şi autoarea cărţii „Uranium, the invisible enemy”, a scris despre italienii care s-au îmbolnăvit de cancer după misiunile din Kosovo, potrivit Mediafax.
„OMS a afirmat-o în ianuarie 2003: în locurile supuse bombardamentelor, în timp ce se joacă, copiii puteau ingera particule mici de sol contaminat. Oamenii care trăiesc sau lucrează în zonele bombardate pot inhala particule contaminate sau pot consuma alimente şi apă contaminate”, scrie Divato. Aceasta a a avertizat că, „deşi uraniul este slab radioactiv, dacă este inhalat în cantităţi foarte mari, atunci există riscul de cancer”.
Pericolele inhalării particulelor radioactive şi toxice
De altfel, experţii atrag atenţia că proiectilele cu uraniu sărăcit degajă în urma arderii particule şi praf care sunt radioactive şi toxice.
Proiectilele cu uraniu sărăcit tind să ia forma de ciupercă şi să devină sferice pe masura ce penetreaza blindajul unui tac, de exemplu.
După tragere, miezul de uraniu devine incandescent, ceea ce-i permite să penetreze mai uşor blindajele sau alte obiective. Odată pătruns într-o maşină de luptă aprinde vaporii de combustibil, iar echipajul din interior este,- practic, ars de viu.
Din documentele date publicităţii de specialiştii americani care au lucrat la proiectilele cu uraniu sărăcit reiese că acestea pot fi periculoase atât sub forma intactă, când emit radiaţii beta, cât şi după explozie, prin radiaţiile periculoase emise în atmosferă.
Practic, aproape 70% din aerosolii formati pot fi inhalabili în urma unui incendiu, iar particulele „respirabile” pot să ajungă până în zonele cele mai profunde ale plămânilor, spre deosebire de particulele toxice obişnuite de 10 mm, care sunt eliminate prin tuseşi expectoraţie din caile respiratorii superioare.
Dacă aceste particule sunt solubile, ele trec direct în sânge. Pe de altă parte, particulele insolubile pot să rămână în plamâni luni sau chiar ani de zile. În plus, praful de oxid de uraniu are un timp de înjumtăţire biologic în plămâni de aproximativ un an.
Experţii atrag atenţia că cele mai frecvente tipuri de cancer declanşate de expunerea la uraniul sărăcit sunt: cancerul pulmonar, al gâtului, de oase, al ficatului şi leucemiile. Totodată, ingerarea sau inhalarea unor cantităţi ridicate de uraniu sărăcit poate afecta funcţionarea rinichilor.
