Sari la conținut

Doliu imens pentru teatrul românesc! A murit una dintre cele mai cunoscute regizoare din România

Teatrul românesc este mai sărac! Regizoarea Cătălina Buzoianu a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani.
Informaţia a fost confirmată pentru agerpres.ro de reprezentanţi ai Uniunii Teatrale din România (UNITER).

Decesul regizoarei a fost anunţat şi pe pagina de Facebook a Casei de producţie a TVR.
Cătălina Buzoianu s-a născut pe 13 aprilie 1938, la Brăila.
Cătălina Buzoianu făcea parte dintre cei mai importanți regizori de teatru din România. Și-a dedicat viața scenei și învățământului teatral. Era căsătorită și avea doi copii.
Cătălina Buzoianu are peste o sută de piese montate în țară și în străinătate, activitatea sa artistică fiind recompensată cu numeroase premii românești și internaționale.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel