vineri, martie 27, 2026
8.5 C
București

Câte carduri de sănătate au fost tipărite până în prezent

Până în prezent au fost tipărite 10 milioane de carduri de sănătate, urmând ca procesul de producție al acestora să fie finalizat în următoarele două luni, a anunțat marți președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Radu Țibichi.

„Cadrul de sănătate va fi distribuit în acest an. Până în momentul de față avem deja tipărite 10 milioane de carduri, urmează în următoarele două luni să fie definitivat acest proces de producție. În paralel, în următoarele două săptămâni, vom începe procedura de atribuire a serviciilor poștale prin care vor ajunge aceste carduri la populație. După procedura de achiziție publică a serviciilor poștale, pe care o estimăm la două-trei luni începând din toamna acestui an, cardurile vor ajunge la populație”, a spus șeful CNAS.

Citeste si…

Potrivit acestuia, chiar din această lună vor fi distribuite ca program-pilot între 5.000 și 7.000 de carduri, în special bolnavilor care beneficiază de dializă.

„Tot din luna iunie, odată cu implementarea pachetului de bază și a contractului cadru, să fie reorganizate și administrativ și anumite structuri ale CNAS, astfel încât să permită ca furnizorii de servicii medicale să nu mai facă atâtea drumuri la Casă pentru operațiunile obișnuite de decontare și raportare — și aici mă refer la implementarea sistemului de facturare electronică, care va fi posibilă din luna iunie”, a spus Țibichi.

Citeste si…

Referindu-se la Dosarul electronic al pacientului, președintele CNAS a spus că acest proiect se află în faza finală, el fiind deja testat cu succes.

„Suntem în faza finală a proiectului Dosarul electronic al pacientului. A fost testat cu succes. Până în acest moment peste 300.000 de dosare electronice au fost create în regim de test, urmând ca din luna mai sistemul să fie funcțional și dat în producție. Un sistem care va aduce o schimbare de comportament în ceea ce privește relația dintre pacient și medic, un sistem care ajută ca banii să fie cheltuiți cu mai multă transparență”, a adăugat reprezentantul CNAS.

Citeste si…

Potrivit lui, medicii vor primi sancțiuni dacă nu vor introduce date în acest sistem.

„Este obligatoriu începând cu noul contract-cadru. A fost stabilită o clauză la toate categoriile de furnizori, prin care au obligația să furnizeze acest instrument. Și legislația spune la fel. Dacă nu îl folosesc medicii, există sancțiunile prevăzute de lege, care sunt graduale: avertisment, sancțiune pecuniară într-un procent diferențiat în funcție de numărul de abateri”, a explicat Radu Țibichi.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Mănânci asta și iei statine? Greșeala care îți poate anula tratamentul fără să îți dai seama

Tot mai mulți oameni caută răspunsuri despre alimentația corectă...

Băutura miraculoasă care reduce riscul de atac de cord și are puține calorii

Medicii susțin că anumite băuturi, cum ar fi sucurile...

ALERTĂ! Percheziții la DSU! Telefonul lui Raed Arafat, ridicat de procurori / Ce nereguli suspectează anchetatorii?

Procurorii anticorupție fac percheziții la sediul Departamentului pentru Situații...

Se dau bani de la stat! Acești români vor primi 2.000 de lei pentru medicamente / Cum pot fi utilizați banii?

Vești bune în pragul sărbătorilor pascale! Locuitorii din Sectorul 1...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Pacienți folosiți pentru decontări ilegale. CNAS anunță controale ample

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a intensificat controalele...

Consultații și analize GRATUITE pentru persoanele NEASIGURATE în 2026

Persoanele neasigurate pot beneficia de consultații și analize medicale...

Avertisment CNAS: românii cu venituri mici riscă să rămână fără asigurări de sănătate

Ministrul Sănătății vrea să spargă monopolul CNAS. Președintele CNAS...

Citește și