Din cuprinsul articolului
Mâncatul compulsiv, sau mâncatul emoțional, este mecanismul natural al creierului de a ne oferi confort atunci când trăim emoții negative. Creierul asociază hrana cu sentimentul de siguranță și grijă de care am beneficiat în primii ani de viață. Iată care sunt cauzele mâncatului compulsiv și cu ce este diferit față de foame.
Majoritatea oamenilor care se confruntă cu situații negative recurg la consumul excesiv de alimente. Spre deosebite de foamen, acesta nu are rolul de a-i oferi organismului nutrienții necesari pentru funcționare și supraviețuire. Cauzele mâncatului compulsiv sunt, de cele mai multe ori, de natură psihologică.
Mihaela Bilic, renumit nutriționist și expert în boli metabolice, explică pentru Agerpres care sunt cauzele principale ale mâncatului compulsiv și de ce este diferit de foame.
„Mâncatul de foame se traduce prin senzații fizice, corpul simte și atunci avem fie la nivelul stomacului sau al tubului digestiv ușor gol sau crampe, ulterior, dacă senzația de foame crește, slăbiciune, o lipsă puterii de concentrare. Pe măsură ce foamea avansează ajungem la nervozitate, iritabilitate.
În schimb, mâncatul emoțional nu reflectă o nevoie de nutrienți a organismului, ci o nevoie de glucoză a creierului. El cu glucoză funcționează dar, în același timp, îl și anesteziasă, îi dă stare de bine. Mâncatul emoțional ne îndeamnă spre dulce sau spre produse făinoase — pâine, pizza, paste—, pentru că ele conțin glucoză. Este o chestiune care mai degrabă ține de nevoia de calmare a capului.
Trebuie să învățăm să facem diferență între mâncatul de foame și cel emoțional. Corpul nu știe să ceară, în schimb, mintea noastră, care niciodată nu simte, are întotdeauna foarte multe idei și este insațiabilă. Ea nu este niciodată sătulă, poate mânca oricât, tocmai pentru că nu simte.
Deci, putem mânca chiar dacă suntem sătui, din simplul fapt că respectivul produs ne dă o stare de bine. Zahărul este, de obicei, principalul element care trădează mâncatul emoțional. Corpul nu știe să ceară zahăr, cel mult cere pâine, dar zahăr cere capul”, explică nutriționistul.
